Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, întrebat dacă se ia în calcul o majorare a tarifelor pentru biletele mijloacelor de transport în comun ale STB, că o astfel de decizie trebuie bine cântărită. El a arătat că, înainte de a propune o majorare a tarifelor pentru metrou, oficialii Ministerului Transporturilor nu au contactat Primăria Capitalei pentru a discuta despre o majorare a tarifului tuturor mijloacelor de transport din Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”E o discuţie pe care trebuie să o avem cu noul Consiliu General, pentru că a fost 1 iulie 2021 când am majorat biletul de la 1,30 lei, şi cum fusese ani de zile, până la preţul de acum de 3 lei şi în momentul ăla am avut o discuţie pregătitoare cu ministrul Transporturilor, era Cătălin Drulă atunci şi nu numai că am mărit simultan biletul, dar am şi mers cu un program tarifar care era comun şi pentru transportul de suprafaţă şi pentru metrou şi am stabilit şi nişte abonamente comune şi un bilet comun. M-aş fi aşteptat ca cei de la Minister să vină către noi să facem în comun lucrul ăsta, acum o să discutăm pentru că e adevărat faţă de iulie 2021 este o inflaţie care se duce şi în preţul motorinei şi în salariile şoferilor. Pe de altă parte este această limitare a pensiilor şi salariilor, deci o să fie un an economic dificil 2025, de asta trebuie cântărite toate lucrurile”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o emisiune la TVR Info, transmite news.ro

Întrebat dacă ştie de ce reprezentanţii Ministerului Transporturilor, care au în subordine Metrorex, nu au contactat Primăria pentru a discuta această chestiune, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu ştiu, poate că s-au grăbit să prindă 1 ianuarie 2025, poate că ştiau că Consiliul General nu este încă funcţional, adică nu s-a definit formal o majoritate cu viceprimari, nu-mi dau seama”.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Edilul a explicat că din iulie 2021 până în iulie 2024 numărul călătorilor care au cumpărat bilete şi abonamente pentru mijloace de transport în comun în Capitală a crescut cu 40% .

„Cred că a contribuit aici şi faptul că am avut aceste abonamente foarte bune, inclusiv cele pe care le avem în parteneriat cu Metrorex, faptul că avem conexiunea cu Google Maps şi poţi să prevezi exact timpul pe care urmează să-l faci şi faptul că am externalizat curăţenia, faptul că ne-am dus în cartiere, adică am optimizat inclusiv în cartiere care nu aveau transportul public sau îl aveau la o distanţă mai mare”, a explicat Nicuşor Dan.