Președintele Nicușor Dan a afirmat joi, pe pagina sa de Facebook, că “România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE” prin promulgarea Legii privind întărirea regulilor de integritate în instituțiile publice, “un pachet complex de măsuri care introduce restricții clare înainte și după exercitarea funcțiilor publice, pentru a preveni conflictele de interese și influența nejustificată asupra deciziilor statului”.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
- “Legea reglementează perioada de „reflecție” de 12 luni, obligativitatea depunerii declarațiilor pre și post-angajare, precum și un mecanism ferm de verificare și sancționare administrat de Agenția Națională de Integritate. Sunt vizate persoanele cu atribuții sensibile în administrație: achiziții, autorizări, fonduri europene, audit, reprezentare juridică, funcții de conducere și demnitate publică.
- În perioada pre-angajare, acestea nu pot supraveghea, controla sau încheia contracte cu entități private la care au activat în ultimele 12 luni. În perioada post-angajare, nu pot desfășura activități profesionale care se suprapun cu atribuțiile avute în funcție și care ar putea afecta climatul de transparență și imparțialitate.
- Acest pas nu este doar o ajustare legislativă internă. Este o condiție cheie în procesul de aderare la OCDE, un standard de integritate pe care România îl îndeplinește acum aproape integral. Practic, ne apropiem de finalizarea cadrului legislativ necesar pentru a demonstra că instituțiile noastre funcționează transparent, responsabil și predictibil, în conformitate cu criteriile cerute de OCDE. Proiectul de act normativ a fost prezentat Grupului de lucru al OCDE pentru integritate care a salutat angajamentul statului roman pentru consolidarea integrității și transparenței publice
- Suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea României la OCDE în 2026. Iar această lege arată că țara noastră își asumă regulile și standardele statelor cu democrații consolidate”, a scris Nicușor Dan.
România a primit o evaluare favorabilă în Grupul de lucru al OCDE pentru integritate publică, pentru progresele în transparenţa decizională şi gestionarea conflict elor de interese, transmite News.ro.
Anunţul a fost făcut vinerea trecută de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, Secretariatul General al Guvernului, dar şi de către Ministerul Justiţiei.
”Discuţiile din cadrul Grupului de lucru au evidenţiat importanţa continuării implementării măsurilor de reformă adoptate, aflate pe un parcurs bun, în acord cu principiile şi standardele OCDE”, au transmis reprezentamţii Senatului.
”Ca parte a procesului de aderare la OCDE, România s-a concentrat pe consolidarea cadrului de integritate şi transparenţă a procesului decizional public. Adoptarea reformelor legislative privind RUTI şi gestionarea conflictelor de interese pentru situaţiile de trecere din sistemul public în mediul privat sunt paşi importanţi, care confirmă angajamentul Parlamentului pentru îmbunătăţirea culturii transparenţei şi integrităţii”, a declarat preşedintele Senatului, Mircea Abrudean.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a participat şi el la Grupul de lucru al OCDE pentru integritate publică, subsidiar al Comitetului pentru Guvernanţă Publică.
Participarea la reuniunea OCDE a avut loc în contextul prezentării progreselor realizate de România, din perspectiva recomandărilor prioritare adresate cu privire la consolidarea transparenţei procesului decizional şi gestionarea conflictelor de interese.
”În cadrul reuniunii, Ministrul Justiţiei a prezentat reforma legislativă recentă privind re stricţiile pre- şi post-angajare în instituţiile şi autorităţile publice. S-a referit totodată la măsurile adoptate pentru consolidarea integrităţii publice, ghidate de implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie. Accentul din partea Organizaţiei va fi pus pe continuarea implementării măsurilor de reformă adoptate, aflate pe un parcurs bun, în acord cu principiile şi standardele OCDE”, au transmis reprezentamţii Ministerului Justiţiei.
În marja reuniunii, au avut loc discuţii bilaterale cu Elsa Pilichowski, director în cadrul OCDE.
Potrivit datelor transmise de instituţiile participante, ”OCDE a apreciat progresele substanţiale realizate de România, care au demonstrat angajamentul politic ferm la cel mai înalt nivel pentru consolidarea integrităţii şi transparenţei publice”.

Sursa: Dreamstime