NN România lansează un fond de burse pentru viitori antreprenori

antreprenori Sursă foto: Unsplash

NN România și EA – The Entrepreneurship Academy dezvoltă un fond de burse pentru viitori antreprenori, prin care orice companie sau persoana poate investi în educația tinerilor care vor să înceapă un business încă din facultate, potrivit unui comunicat de presă.

Fondul a pornit cu burse de peste 200.000 de euro acordate de NN, iar acum orice companie poate să investească în educația viitoarei generații de antreprenori prin redirecționarea impozitului pe profit sau pe venit și orice persoană se poate implica prin redirecționarea impozitului pe venit sau prin contribuții personale la fondul de burse. 

„Universitatea de business EA – The Entrepreneurship Academy oferă tinerilor care vor să devină antreprenori acces la educație aplicată de business și la un ecosistem de resurse și comunități antreprenoriale, sprijinindu-i să-și înceapă propriul business încă din facultate. În prezent, 48% dintre absolvenții universității au deja propriul business, dintre care aproape 70% au pornit în timpul studiilor, înainte de vârsta de 23 de ani, cele mai cunoscute fiind Flip.ro, The Outfit, Glow2Go, Fustițe cu Luminițe, Confidas sau Difrnt. Business-urile absolvenților au în prezent 426 de angajați și au generat numai în 2022 venituri cumulate de aproape 50 de milioane de euro, iar 8 din 10 sunt profitabile”, potrivit comunicatului de presă.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Compania transmite că firmele pot redirecționa 20% din impozitul anual pe profit sau pe venit, iar persoanele pot redirecționa 3,5% din impozitul anual pe venit sau pot susține prin contribuții personale, unice sau recurente. Sumele din fondul de burse vor fi alocate tinerilor care aplică la EA – The Entrepreneurship Academy, contribuind la taxele de școlarizare pe perioada celor patru ani de studii.

Potrivit comunicatului, o parte dintre studenții care au început primul an de studii în cadrul universității de antreprenoriat au primit deja susținere prin contribuția inițială în valoare de 200.000 de euro a NN România la fondul de burse. Anul universitar a început cu prima călătorie internațională de învățare și, pe parcursul celor patru ani, tinerii vor acumula aproape cinci luni petrecute în experiențe de învățare în Europa, SUA și Asia. În același timp, vor interacționa direct cu 100 de companii din România și cel puțin 20 în companii din afara țării și vor pleca la drum în antreprenoriat cu o rețea deja formată de antreprenori și profesioniști din business, recunoscuți la nivel local, regional sau internațional.