Noi contracte din PNRR semnate, pentru stocare și producție de panouri fotovoltaice /

parc fotovoltaic Enery Sarmasag

Ministerul Energiei anunţă, luni, că a îndeplinit încă două jaloane din PNRR, pentru capacităţi de stocare în baterii şi producţia de panouri fotovoltaice, prin semnarea a şase contracte. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că, prin aceste contracte, vom atinge deja 20% din necesarul de stocare al ţării, iar prin finanţarea fabricii de panouri fotovoltaice de la Bârlad cu 33 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, ”începem revitalizarea industriei româneşti în contextul tranziţiei energetice”, transmite News.ro.

„Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat astăzi, 4 noiembrie 2024, mai multe contracte de investiţii cheie pentru securitatea energetică a României. Cinci proiecte semnate astăzi susţin stocarea energiei în baterii, parte din Apelul de Proiecte PNRR/2022/C6/M ENERGIE, şi contribui cu o capacitate totală de 791,48 MWh. Sprijinul nerambursabil este în valoare de peste 30 milioane de euro, bani asiguraţi prin PNRR”, anunţă, luni, Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.

Ministrul Sebastian Burduja a transmis că „România îşi asumă stocarea ca prioritate zero a sistemului energetic naţional, iar prin contractele semnate azi pe PNRR vom atinge deja 20% din necesarul de stocare al ţării.”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Este esenţial să ne asigurăm că, în viitor, sistemul energetic poate face faţă cererii în orele de vârf, asigurând stabilitatea sistemului energetic naţional şi permiţându-ne să beneficiem de energia verde produsă de parcurile solare şi eoliene şi atunci când nu străluceşte soarele sau nu bate vântul. Cu cat adăugăm mai mulţi MW în capacităţi de producţie de energie verde, deci intermitentă, cu atât mai mare este nevoia de stocare. Toate aceste investiţii se vor vedea în anii următori în facturi mai mici pentru români şi pentru companiile din ţara noastră,” a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii ministerului, proiectele semnate includ:

•          Aukera Project Company Delta S.R.L. – Proiect de 299.75 MWh în Gura Ialomiţei, judeţul Ialomiţa, cu un ajutor de stat de 9,890,383.23 euro.

•          Baboia Solar Plant S.R.L. – Proiect de 121.92 MWh în Ogrezeni, judeţul Giurgiu, cu un ajutor de 6,050,889.60 euro, judeţul .

•          HQ Plus S.R.L. – Proiect de 79.24 MWh în comuna Sânpaul, judeţul Mureş, cu 4,275,429.60 euro.

•          Energy Capital Group S.R.L. – Proiect de 199.13 MWh în satul Iaz, judeţul Caraş-Severin, cu 10,713,516.80 euro.

•          HQ Curat S.R.L. – Proiect de 91.44 MWh în comuna Sânpaul, judeţul Mureş, cu 4,933,188.00 euro.

Au fost depuse 118 proiecte şi au fost aprobate 38, sub rezerva încadrării în bugetul măsurii, iar pentru 13 proiecte s-au transmis deja notificările de precontractare.

Aceste 13 proiecte au o valoare totală a ajutorului de stat solicitat de 73,759,052.16 euro și o capacitate instalată totală de cca 1575 MWh.

„Tot astăzi, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat un contract istoric pentru sprijinirea producţiei de panouri fotovoltaice în ţara noastră. Prin apelul I 4.3, Sprijinirea investiţiilor în întregul lanţ valoric al celulelor şi panourilor fotovoltaice, au fost depuse cinci proiecte, dintre care trei au fost aprobate şi vor beneficia de un ajutor total de 47,79 milioane euro pentru o capacitate de 1.779 MW/ an”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Energiei.

Contract semnat cu S.C. HELIOMIT S.R.L. vizează construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice la Bârlad, judeţul Vaslui, cu un ajutor de stat de 32,92 milioane euro şi o capacitate de 1.500 MW / an.

„Este a doua astfel de investiţie finanţată de ministerul energiei din PNRR, după cea din Sfântu Gheorghe. A început astfel revitalizarea industriei româneşti, iar ambiţia este nu doar să nu mai importăm toate aceste echipamente din alte zone, ci să facem din România furnizor de calitate pentru întreaga piaţă europeană. Sprijinul de aproape 33 de milioane de euro va însemna locuri de muncă, salarii competitive într-o zonă mai puţin dezvoltată a ţării şi şansa României de a beneficia din plin de tranziţia energetică spre un viitor cu energie mai sigură, mai accesibilă şi mai verde. Toate aceste contracte semnate cu succes sunt meritul beneficiarilor care şi-au asumat investiţiile, dar şi meritul unei echipe de super-profesonisti de la ministerul energiei, oameni minunaţi cărora le mulţumesc pentru ceea ce fac în fiecare zi,” a adăugat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: