Nuclearelectrica externalizează către un terț managementul de proiect pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă. 280 de milioane de lei plătiți pentru asistență tehnică, consultanță, formarea personalului

nuclearelectrica, Cernavoda Foto: Nuclearelectrica

Nuclearelectrica a scos la licitație în SICAP un contract de 279 milioane lei pe șapte ani pentru servicii de management de proiect, asistenţă tehnică, consultanţă şi formare a personalului, necesare pentru pregătirea şi implementarea Proiectului de Retehnologizare a Unităţii 1 de la CNE Cernavodă. Retehnologizarea, care va costa circa 1,8 miliarde de euro, urmărește să prelungească durata de funcționare a U1 cu încă 30 de ani. În 2027, U1 se va opri pentru doi ani, rezultând un deficit de 700 MW în producția locală de energie.

Ce face Nuclearelectrica este să externalizeze cu totul gestiunea acestui proiect către un terț, dar care, cerință obligatorie, trebuie să înregistreze o cifră de afaceri de cel puțin 50 de milioane de euro, în ultimii trei ani, ca să se poată încadra la licitație. O spune, de altfel, clar în descrierea licitației: „Prestatorul va asigura personal extern de conducere, coordonare și execuție, format dintr-un Director de Proiect și o echipă de experți care, cu suportul personalului Direcției de Retehnologizare pus la dispoziție de către Achizitor, va asigura îndeplinirea următoarelor roluri: A. Managementul proiectului Retehnologizare Unitate 1, pentru implementarea Fazei 2 a Proiectului; B. Managementul proiectului Retehnologizare Unitate 1, pentru implementarea Fazei 3 a Proiectului; C. Asistență tehnică și consultanță în vederea semnării contractelor de execuție aferente Proiectului; D. Verificarea, acceptarea și aprobarea documentatiei de proiectare obținută din contractele cu terți (pachetele de lucrări), gestionarea configurației de proiectare și actualizarea documentației de proiect, prin exercitarea rolului de Autoritate de Proiectare (delegată de la Entitatea Contractantă) pentru proiect (inclusiv aprobarea dispozițiilor de șantier sau a solutionărilor rapoartelor de neconformitate propuse de antreprenorul principal din contractele EPC); E. Urmărirea din punct de vedere cantitativ și calitativ a lucrărilor de construcții-montaj executate de terți, pentru confirmarea respectării cerințelor tehnice și de calitate din contractele de execuție, atât în Faza 2, cât și în Faza 3 a Proiectului, inclusiv confirmarea la plată a facturilor; F. Organizarea și gestionarea transferului (turn-over T/O) sistemelor, structurilor și componentelor (SSC) de la Entitatea Contractantă (Divizia Operare CNE) către contractorul EPC și invers, în conformitate cu procedurile agreate de CNCAN (Procedurile de T/O (turn-over) se vor desfășura în Faza 3 a proiectului); G. Organizarea și coordonarea punerii în funcțiune în vederea redării în exploatare a centralei dupa retehnologizare (elaborarea planului și a procedurilor de punere în funcțiune, coordonarea implementării planului de punere în functiune aprobat de CNCAN, coordonarea actualizării documentației de exploatare, astfel încât la finalizarea punerii în funcțiune, centrala să poată fi predată la CNE Cernavoda pentru reintrarea în exploatarea comercială); H. Elaborarea și punerea în practică a unor programe de dezvoltare individuală a personalului de conducere din structura organizatorică de management a Proiectului pus la dispozitie de CNE Cernavoda, cu înregistrarea și raportarea rezultatelor; I. Elaborarea suportului procedural și de guvernanță necesar îndeplinirii rolurilor de la pct. A la H, în conformitate cu cele mai bune practici de lucru demonstrate în industria nucleară CANDU(tehnologia canadiană pe care funcționează Cernavodă – n.r.) și aliniate la cerințele de management integrat a proiectelor complexe aplicabile domeniului nuclear”.

Terțul ce va fi selectat va trebui să pună la dispoziție un număr de experți între 24 și 50. Printre aceștia, directorii. Acești sunt Director de Proiect Retehnologizare U1, Director Management de Proiect, Controlul Planificării și Bugetului Retehnologizare U1 și Director Inginerie Retehnologizare U1). Alți experți vor îndeplini funcția de manageri (echivalent Inginer Şef) și de Specialisti în domenii specifice.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Cei trei Directori menționați mai sus sunt considerați experți cheie având în vedere că activitatea desfășurată de aceștia în cadrul contractului are un impact major în îndeplinirea scopului întregului contract”, mai spune Nuclearelectrica.

Ofertele se desfac în 28 august, departajarea lor se face în funcție de preț și de experiența experților propuși.

Reactoarele CANDU au o durată de viață inițială de 30 de ani. În urma unui proces de retehnologizare, această durată de viață poate fi prelungită cu încă 30 de ani, ceea ce Nuclearelectrica realizează în prezent cu Unitatea 1, aceasta fiind pusă în exploatare comercială în 1996. Unitatea 2 a fost pusă în funcțiune în 2007, așadar putem discuta despre retehnologizarea Unității 2 la nivelul anului 2037.

Nuclearelectrica este o companie deținută majoritar de statul român și listată la bursă care operează Centrala Nucleară de la Cernavodă – două reactoare, fiecare cu o capacitate de 700 de MW ce funcționează în bandă. România are în plan să mai construiască pe amplasamentul din Cernavodă încă două reactoare, tot de câte 700 MW fiecare, și a semnat deja un acord de cooperare cu Canada și parteneri din SUA și Franța, pentru furnizare de echipamente și finanțare. Potrivit ultimelor estimări, costul U3 și 4 se apropie de 9 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: