Austriecii de la Addiko Bank se pregătesc să lanseze operațiunile în România, cu primele soluții oferite consumatorilor în primul trimestru din 2025, conform informațiilor consultate de Economedia. Banca avea planuri încă din 2022 de a ataca piața românească.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În 2024, Addiko a finalizat principalele lucrări pregătitoare pentru intrarea pe piața din România în 2025, utilizând licența transfrontalieră a filialei sale slovene.

Banca susține că este pregătită să lanseze soluțiile complet digitale de creditare a consumatorilor în primul trimestru al anului 2025.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Addiko își va valorifica platforma digitală actuală, expertiza în gestionarea riscurilor și practicile de afaceri pentru lansarea sa digitală în România cu un produs inițial de împrumut personal. În urma acordurilor de parteneriat încheiate cu furnizori-cheie pentru identificarea la distanță, semnătura electronică, accesul la biroul de credit și serviciile de colectare cu softuri, a fost lansată faza de implementare, care se concentrează în prezent pe integrarea IT și planificarea testelor viitoare. Grupul intenționează să inițieze o fază pilot în prima jumătate a anului 2025 pentru stabilizarea sistemului și ajustarea propunerii sale de valoare”, transmite banca.

FOTO Addiko Bank a intrat în România cu ținta de a deveni banca digitală lider din regiune

Banca aprobă deja credite cu valori între 1.000 și 80.000 de lei pe o perioadă cuprinsă între 13 și 60 de luni, conform Bancherul.

Creditele au o dobândă fixă de 9,5% și un cost dotal (DAE) de 9,92%, conform exemplului reprezentantiv din aplicația Addiko Bank. Dobânda creditului Addiko Bank este apropiată de cea practicată de alte bănci românești. Comparativ, dobânda la un credit similar de la CEC Bank este 8,9%, iar DAE 10%.

Banca digitală și-a lansat și platforma în limba română.

Intrarea strategică a Addiko Bank pe piața din România și creșterea performanțelor în Serbia vizează îmbunătățirea creșterii veniturilor și a câștigurilor.

Banca nu se așteaptă ca extinderea în România să aibă un impact notabil asupra orientărilor privind rentabilitatea înainte de 2026.

Addiko Bank este un grup bancar austriac cu numeroase activități transfrontaliere în regiunea Alpi-Adriatică. Grupul este activ în Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia și Muntenegru.

Addiko Group, o bancă specializată în sectorul consumatorilor și al IMM-urilor care își desfășoară activitatea în Europa Centrală și de Sud-Est (CSEE), a obținut un profit după impozitare de 45,4 milioane de euro pentru întregul an, în 2024. Rezultatul marchează o îmbunătățire de 10,4% față de anul precedent.