Publicația Lanțul Alimentar a realizat o retrospectivă a eșecului privind implementarea programului privind irigațiile în România. De-a lungul anilor, din 2003 de când s-a încercat finanțarea Proiectului privind reabilitarea și reforma sectorului de irigații, nici până în prezent statul nu a reușit să își atingă obiectivele. Acum, statul român mai face o încercare cu 1,5 miliarde euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Lanțul Alimentar a citat publica factual.ro care a obținut de la ANIF următorul răspuns: ”pвnă оn noiembrie 2019 s-au finalizat lucrările pentru 7 obiective de investiții, corespunzătoare unui număr de 6 amenajări de irigații cu o suprafață de 78.000 de hectare și au fost realizate lucrări оn valoare de 468.598.447 lei, deși fuseseră alocați 555.167.000 lei”. Prin urmare, cu numai un an оnainte de termenul de finalizare a programului, fuseseră reabilitate numai șase amenajări de irigații din cele 86! Date publicate chiar pe siteul ANIF arată că au fost reabilitatea 100% numai două amenajări: Stoenești Vișina, din județul Olt, și Călmățui II, din județul Brăila.

MADR a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România și a infrastructurii de desecare și drenaj. Acesta urmărește adaptarea agriculturii la schimbările climatice şi reducerea efectelor acestora asupra producţiei agricole, în principal, dar şi asupra altor factori de mediu şi a populaţiei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Suma destinată Programului are o valoare de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027.

Prin prezentul proiect de act normativ se are în vedere sporirea numărului de amenajări de irigații noi, de la 89 la 150. De asemenea, va crește suprafața pentru care se vor asigura irigații de la 1.800.679 ha la 2.600.439 ha, contribuind astfel la viabilitatea economică a sistemelor de irigații.

În 19 iulie 2022, în România erau pregătite pentru irigat 1.331.616 ha și contractate 819.543 ha. Stații de bază și de repompare pornite: 142 bucăți. Stații de punere sub presiune în funcțiune 336 bucăți.

Citește materialul în integralitate aici.