Constructorul italian Rizzani a început, oficial, lucrările pentru modernizarea Centurii București Sud (actuala centură) între Autostrada A1 București – Pitești și DN 5 Jilava. Lucrările se vor face inițial fără restricții de trafic, care vor fi instituite abia după deschiderea circulației pe Lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud. Demararea lucrărilor are loc la aproape un an de la primele promisiuni, după ce Ministerul Transporturilor a emis într-un final autorizația de construire. Rizzani este constructorul care se chinuie pe Centura Craiova Sud, după cum Economedia a explicat aici. Contractul cu Rizzani pentru modernizarea și lărgirea celor 15 kilometri are o valoare de 500 de milioane de lei, o durată de 24 de luni și include trei pasaje.
„Așa cum anunțam luna trecută, am început lucrările de lărgire la 4 benzi a Centurii București între A1 și DN5, sectorul de drum între km 40+000 și 54+700.
Pentru început:
✅️ se realizează Organizarea de Șantier, care se află în zona pasajului peste Centura București din Bragadiru;
✅️ au început activitățile de deminare pe amplasamentul lucrării;
✅️ a început relocarea rețelelor de utilități publice în mai multe puncte ale șantierului, aceasta fiind activitatea principală din prima perioadă a șantierului;
✅️ se lucrează la semnalizarea rutieră provizorie pentru delimitarea șantierului;
✅️ încep pregătirile ca în perioada următoare să se demoleze imobilele de pe culoarul expropriat.
În discuțiile pe care le-am avut joia trecută și astăzi în șantier, am stabilit ca în prima etapă să nu existe restricții suplimentare de trafic pentru a nu perturba și mai mult circulația rutieră, care este oricum foarte dificilă.
După ce vom da în trafic Lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Sud, se va putea intra cu restricții de trafic pentru a fi realizat și acest sector din Centura București.
Vom prioritiza lucrările aferente tronsonului dintre A1 și Pasajul Domnești, pentru a avea într-o primă fază continuitate de 4 benzi pe acest sector.
Lucrările prevăzute pe acest lot sunt:
✅️ lărgirea la 4 benzi a Centurii București între Domnești și DN5 (Jilava) între km 40+000 și 54+700.
✅️ în premieră, vor fi realizate intersecții pe 3 niveluri: subteran, teran și suprateran:
1) reabilitare pasaj superior peste DN5 (km 40+547)
2) pasaj superior nou pe DNCB peste bretele și sens giratoriu (km 40+750)
3) pasaj subteran pe DNCB x DC18 Măgurele (km 44+725)
4) pasaj subteran pe DNCB x DN6 Bragadiru (km 49+175)
✅️ lucrări de consolidare
✅️ lucrări de scurgerea apelor și drenaj
✅️ lucrări de siguranța circulației
✅️ lucrări de iluminat public
✅️ lucrări de relocare rețele de utilități publice
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni.
📍 Amplasamentul lucrărilor se află între km 40+000 și 54+700, pe teritoriul unităților administrative Jilava, Măgurele, Bragadiru, Clinceni și Domnești”, a transmis secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu.
Ministerul Transporturilor a emis la finalul lunii octombrie autorizația de construire pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii București pe un nou sector, între Domnești și DN5 (Jilava).
Datele tehnice pentru contractul Rizzani pe Centura București:
„Marți, 05.07.2022, CNAIR a semnat contractul de proiectare şi execuţie „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între Al (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) – Lot 2 Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între km 54+700 si DN5 (km 40+000)”, cu Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.P.A. (lider de asociere)- S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. (asociat). Valoarea contractului este de 504.112.836,73 Lei fără TVA. Sursa de finanțare este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile – programul POIM. Durata contractului este de 36 luni, din care, 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție este de 120 de luni. În cadrul contractului vor fi realizate 3 structuri de complexitate ridicată, dintre care 2 pasaje subterane, prevăzute cu o lungime de peste 600 de m”, arată un comunicat CNAIR din iulie 2022.
Amenajarea intersecției de la Măgurele se face cu nod rutier pe 3 nivele pentru asigurarea relațiilor doar cu viraj la dreapta. Nivel -1: Pasaj subteran pe DNCB cu 4 benzi și viteză de proiectare 80 km/h. Nivel 0 : amenajare bretele de viraj la dreapta și sens giratoriu ovoid pentru posibilități de întoarcere. Se menține breteaua de legătură existentă cu DC 18 și se amenajează o bretea nouă pentru virajul la stânga. Nivel 1: pasaj suprateran existent pe DC 18. Pasajul subteran va avea o lungime de 200 de metri.
Amenajarea intersecției de la Alexandria (DN 6) se va face cu nod rutier pe 3 nivele pentru asigurarea relațiilor doar cu viraj la dreapta. Nivel -1: pasaj subteran la 4 benzi și viteză proiectată la 80 km/h. Nivel 0: amenajare bretele de viraj la dreapta și sens giratoriu ovoid. Nivel 1: pasaj existent pe DN 6. Pasajul subteran va avea o lungime de 200 de metri.
Amenajarea intersecției de la Jilava (DN 5) se face prin nod rutier pe 3 nivele asigurarea relațiilor doar cu viraj la dreapta. Nivel -1: pasaj rutier existent cu 2 benzi pe DN 5 (reabilitare). Nivel 0: amenajare sensuri giratorii pentru posibilități de întoarcere. Se mențin bretelele existente. Nivel 1: amenajare pasaj suprateran nou pe Centura București la 4 benzi și viteză proiectată la 80 km/h. Lungimea pasajului nou cu sens giratoriu va fi de 344 metri, iar lungimea pasajului suprateran în lungul Centurii București, inclusiv rampele de urcare și coborâre este de 1100 metri, potrivit datelor tehnice pe care le-a analizat Economedia.