Producţia de hidrocarburi şi marja de rafinare ale OMV AG au crescut în trimestrul patru din 2024, comparativ cu precedentele trei luni, a anunţat marţi într-un comunicat grupul energetic austriac, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În perioada octombrie – decembrie 2024, producţia totală a OMV a urcat la 337.000 barili echivalent petrol pe zi (bpd), de la 332.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul trei din 2024. Producţia de ţiţei şi GNL (gaze naturale lichefiate) s-a situat la 182.000 bpd (de la 172.000 bpd), iar producţia de gaze la 156.000 bpd (de la 160.000 bpd).

De asemenea, marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) s-a situat la 5,9 dolari pentru un baril de echivalent petrol în trimestrul patru din 2024, de la 5 dolari pentru un baril de echivalent petrol în precedentele trei luni.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Potrivit OMV, preţul mediu al barilului de ţiţei Brent a scăzut la 74,73 dolari în trimestrul patru din 2024, de la 80,34 dolari în precedentele trei luni, în timp ce preţul mediu al gazelor naturale la bursa de la Viena (CEGH) a urcat la 44,15 euro pentru un MWh, de la 37,09 euro pentru un MWh în perioada iulie – septembrie 2024.

La data de 13 noiembrie, OMV a anunţat că a obţinut câştigat de cauză într-un dosar de arbitraj împotriva Gazprom. Un tribunal german a cerut Gazprom să plătească 230 milioane de euro către OMV, pentru nereguli în livrările de gaze. Impactul pozitiv net al hotărârii arbitrale în trimestrul patru din 2024 este estimat la 210 milioane de euro, a precizat marţi OMV.

Grupul OMV urmează să dea publicităţii rezultatele financiare pentru trimestru patru din 2024 în data de 4 februarie.