OPEC estimează o creștere a consumului mondial de petrol de 2,4% în a doua jumătate a anului 2023

platforma extractie petrol Sursa foto: Unsplash / Maria Lupan

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) estimează că începând din iulie cererea mondială de petrol îşi va reveni, urmând să înregistreze o creştere de 2,4% în a doua jumătate a anului 2023, pentru a ajunge la o medie de 103,25 milioane barili pe zi (mbz) în ultimul trimestru al anului, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

În raportul său anual publicat marţi, OPEC menţine neschimbate principalele estimări la nivel anual şi subliniază că acestea sunt supuse la multiple incertitudini, motiv pentru care consideră justificată păstrarea politicii de reducere a producţiei.

„Se preconizează ca, la nivel mondial, cererea de petrol să se majoreze în al doilea semestru din 2023″, impulsionată în special de un consum mai mare în economiile emergente, semnalează OPEC în raport.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În schimb, în ţările industrializate ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) cererea de petrol se va majora doar cu 0,2 mbz şi asta datorită unui consum mai mare în SUA şi în unele regiuni din Asia. În Europa este aşteptat chiar un uşor regres, de 0,5%.

„Se estimează o creştere medie a cererii de petrol în ţările ce nu fac parte din OECD de 2,2 mbz în al doilea semestru din 2023, China fiind cel mai mare contributor la acest avans al cererii de petrol”, subliniază raportul.

OPEC estimează că, în 2023, lumea va consuma în medie 101,9 mbz, cu 2,34 % mai mult ca în 2022. Aceste estimări nu diferă faţă de cele din urmă cu o lună.

De asemenea, au rămas nemodificate calculele privind cantitatea de barili ce va fi cerută celor 13 membri ai organizaţiei, cifrată la 29,3 mbz.

OPEC şi cele zece ţări aliate, printre care şi Rusia, au decis să menţină şi extindă cu un an, până la finele lui 2024, puternicele reduceri ale producţiei, decise în octombrie 2022 şi în aprilie 2023 cu scopul de a susţine preţul „aurului negru”.

În plus, Arabia Saudită a anunţat o reducere adiţională, voluntară şi unilaterală, de un milion de barili pe zi în iulie, cu posibilitatea extinderii măsurii.

În raportul publicat marţi, OPEC justifică această politică ca fiind „precaută şi preventivă”.

„Dată fiind incertitudinea din economia mondială şi de pe pieţele mondiale de petrol, ţările OPEC+ au decis pe 4 iunie să continue cu abordarea precaută, proactivă şi preventivă şi, prin urmare, să menţină ajustările de producţie până la finele lui 2024″, reaminteşte documentul.

În pofida reducerii stabilite a ofertei, preţurile petrolului au scăzut în mai cu 10%, în medie.

Petrolul Brent a fost cotat la o medie de 75,69 dolari/baril, valoare similară preţului mondial al petrolului OPEC (75,82 dolari), în timp ce petrolul Texas a fost cotat la 71,62 dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: