Pasaje la Sinaia: Ministerul Transporturilor preia de la Primăria Sinaia un teren pentru construirea pasajului Sinaia Sud. CNAIR și CJ Prahova vor face un pasaj și la ieșirea din stațiune spre Bușteni

sinaia Sursa foto: Vlad Oprea, Facebook

Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, preia de la Consiliul Local Sinaia un teren pentru construirea pasajului Sinaia Sud, potrivit informării Guvernului. Miercuri, în ședința Exectutivului va fi aprobată o notă a Ministerului Transporturilor prin care se solicită autorităților locale din Sinaia transferul terenului din domeniul public al orașului Sinaia în domeniul public al Statului. Un alt pasaj este prevăzut la ieșirea din Sinaia spre Bușteni, intersecția cu DN 1 unde se formează cozi mari, investițiile fiind derulate printr-un proiect comun CNAIR – Consiliul Județean Prahova.

Ministerul Transporturilor a aprobat la sfârșitul anului trecut indicatorii tehnico-economici pentru construirea a două pasaje rutiere supraterane la Sinaia pe DN 1 Valea Prahovei. Primul pasaj, la Sinaia Sud (intersecţia DN 1 cu bulevardul Republicii, intrarea în staţiune dinspre Posada), va avea o lungime de 438 de metri, iar durata de execuţie este de 26 de luni. Podul costă 53 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din POIM – Programul Operaţional Infrastructură Mare. Al doilea pasaj, la Sinaia Nord, (intersecţia DN 1 cu bulev. Ferdinand, ieşirea din Staţiune spre Buşteni) va avea o lungime de 382 de metri, un cost de 56 milioane lei iar durata de realizare este de 28 de luni. Ambele pasaje sunt prevăzute cu o bandă pe sens, iar în perioada lucrărilor circulaţia va fi dirijată local, pe o variantă de lângă şantier şi va fi asigurată o bandă pentru fiecare direcţie. 

Nota Ministerului Transporturilor va fi aprobată în ședința de miercuri, 26 aprilie, iar Hotărârea de Guvern pentru transferul terenului de 43 mp va fi adoptată în „proxima ședință a Guvernului”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., unitate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, va derula obiectivul de investiție de utilitate publică și interes național ,,Măsuri de sporire a capacității de circulație pe DN 1 – Valea Prahovei, sectorul de drum Comarnic – Predeal”, din care face parte și proiectul ,,Realizare pasaj rutier la intersecția DN 1 cu Bulevardul Republicii (Sinaia Sud)”. Justificarea investiției ,,Realizare pasaj rutier la intersecția DN 1 cu Bulevardul Republicii (Sinaia Sud)”: Investiția este necesară a se realiza deoarece în prezent traficul rutier în interiorul orașului Sinaia se realizează cu dificultate datorită numărului mare de autovehicule ce tranzitează DN 1 prin interiorul orașului, dar și a trecerilor de pietoni și a traficului local aferent străzilor care converg în DN 1. Acest fapt conduce la: timpi mari de așteptare în coloanele care se formează din cauza staționării îndelungate a autovehiculelor în interiorul orașului, consum sporit de carburant, poluare fonică și emisii crescute de noxe. DN 1 denumit Calea Brașovului pe zona de traversare a orașului Sinaia se intersectează cu Bulevardul Republicii, printr-o intersecție amenajată cu 3 ramuri în care reglementarea circulației se realizează prin dirijare cu ajutorul indicatoarelor rutiere și a marcajelor rutiere longitudinale și transversale. Bulevardul Republicii este drum cu prioritate, iar atunci când condițiile de trafic intens și aglomerat o impun, intersecția este dirijată de către agenții poliției rutiere. Conform studiului de trafic elaborat în perioada de trafic intens au fost înregistrate aproximativ 23.646 vehicule echivalate/zi. În vederea fluidizării traficului se propune reamenajarea zonei intersecției dintre DN 1 și bulevardul Republicii prin realizarea unui pasaj rutier”, arată nota.

Cel mai dificil pasaj propus de CNAIR este cel de la Predeal, un sens giratoriu suspendat la intersecția cu DN 73 A Predeal – Râșnov.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “proiect comun CNAIR – Consiliul Județean Prahova.”
    Asta anunța o nerealizare!
    Cine are proiect comun?
    🤣🤣
    Si ce termine de realizare pentru două podete!
    Între timp Primarele Liberal de Sinaia își mai face o vila!
    Deși mai are una in spatele Mănăstirii!
    Pe domeniul public!

  2. Este necesară o pasarela de la Gara CFR peste DN1 care sa ajung in Bulevard.Urci cu liftul din gara până la pasarelă după care mergi pe jos cu trolerul până în bulevard foarte ușor.
    Cei mai mulți turiști traversează trecere de pietoni peste DN1 din fata gării și își rup trolerele pe piatra aia cubică, plus că urcușul nu este pentru oricine.
    Am trimis solicitare primăriei dar nici măcar nu am primit răspuns sau să-mi mulțumească pentru soluție.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.