Pasajul Unirii : Primăria sectorului 4 trece de la poarta ,,medievală” de gabarit la un sistem electronic de semnalizare care să nu-i pună în pericol pe șoferii care greșesc

Poarta gabarit Pasaj unirii

Primăria sectorului 4 va monta un sistem electronic de semnalizare și avertizare la intrările în Pasajul Unirii după ce, poarta masivă de gabarit, un sistem descris drept ,,medieval” a dus la tragedia de la sfârșitul anului trecut în care a fost implicat un autocar cu turiști din Grecia. Astfel, Comisia Tehnică din Primăria Capitalei a aprobat joi, 19 ianuarie planul de măsuri pentru semnalizarea restricției de înălțime de 3,5 metri care include montarea de senzori electronici, noi porți de presemnalizare și panouri informative tip LED : ,,La cele două intrări în pasajul rutier vor fi montate noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, ce vor fi corelate cu senzori electronici de măsurare a înălțimii, camere video și cu panouri informative de tip LED. Acestea, împreună cu porțile de gabarit cu semafor și cu noua semnalistică la sol (înființare de noi scuaruri și de benzi de circulație cu sisteme rezonatoare), vor crește exponențial gradul de siguranță în exploatarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră și vor limita posibilitatea producerii unor incidente similare cu cele produse deja de la redeschiderea circulației în pasaj și până în prezent. Concret, în ceea ce privește sistemele ce vor fi implementate la intrarea în Pasajul Unirii de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecției cu bulevardul Mărășești, adică la aproximativ 160 de metri în fața porții de gabarit. Această construcție va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălțimii maxime admise, precum și lanțuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depășire a gabaritului.

Ca noutate, aceasta va avea în componență camere video și senzori electronici de înregistrare a depășirii de gabarit. În cazul depășirii limitei de înălțime, senzorii vor transmite informația către cea de-a doua poartă de presemnalizare, ce va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porții de gabarit. Poarta va purta, pe lângă semnele de limitare a înălțimii, panouri electrice de informare, pe care va fi afișat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălțimea mai mare de 3,5 metri, precum și traseul de urmat pentru a ieși de pe benzile de intrare în pasaj.” a transmis vineri Primaria sectorului 4.

O confuzie des întâlnită după renovarea Pasajului este cea între avertizorul de înălțime și limitatorul de înălțime. Sistemul de avertizare are rol de informare în timp ce limitatorul are rolul de a opri vehiculele înalte care riscă să avarieze structura pasajului și să rămână blocate în interior.

După toate cele întâmplate, Primăria Sectorului 4 nu renunță totuși, la poarta de gabarit din metal : ,,Noua poartă de gabarit va fi construită din metal, cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălțime mai are de 3,5 metri. Aceasta va avea, pe lângă indicatoarele clasice cu inscripția limitei de înălțime, panouri de afișaj electronic și semafoare inteligente, care, în baza informațiilor transmise de senzorii porților de presemnalizare, vor afișa culoarea roșie timp de 10 secunde, la detectarea unei depășiri de gabarit. În acest interval, șoferul vehiculului agabaritic va fi avertizat vizual prin intermediul panourilor de tip led să nu-și continue călătoria și să utilizeze banda dedicată ieșirii din zona aferentă intrării în pasaj. Dacă șoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu zis în poarta de gabarit! Menționăm faptul că din punct de vedere structural cele două porți de gabarit aprobate încă din luna septembrie a anului trecut vor rămâne la fel, acesta fiind standardul pentru acest tip de semnalizare rutieră.”

După renovarea pasajului Unirii, în vara anului 2022, la poarta de gabarit de la intrarea Tineretului (intersecția Budapesta) s-au produs mai multe accidente din care au rezultat pagube materiale, dar și tragedia din 23 decembrie cu o persoană decedată, strivită de poarta de gabarit și alți 20 de răniți din autocar. Înainte de renovare prin Pasaj puteau trece și autovehicule de 3,7 metri, dar după asfaltarea și cosmetizarea pasajului, poarta de gabarit a fost redusă la 3,5 metri înălțime.

Despre problemele pasajului Unirii, dar și soluții pentru o mai bună semnalizare, a scris Mihai Alexandru Crăciun, membru fondator al Asociației Construim România.

 

Comentarii

  1. Frumos articol, punem tot felul de gadgeturi dar până la urmă tot stâlpul ăla metalic rămâne baza și temelia protejării pasajului. Degeaba plângeți, va tăvăliți și faceți acuzații, nu era nimic “medieval” la poarta de gabarit, chiar în articol scrie că este STANDARD !!!!!!!!!! Mai bine vă uitați cum conduc șoferii in Romania, poate că de aici vin problemele. Și legea circulației este făcută la mișto, nu cumva sa deranjeze prea tare pe cineva, mai ales daca se întâmplă să fie o persoana mai importantă care calca pe bec cu intenție, că persoana se grăbește mai tare decât ceilalți din trafic și nu prea ii pasa de reguli pentru că stă calare pe un tanc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *