Pași înainte pentru fabrica de baterii a Tesla Group la Brăila. Compania a depus cererea pentru autorizația de construire / Investiție de 90 milioane de euro

Baterii stocare Tesla Group

Tesla Energy Storage SRL, o companie cehă din domeniul producției de baterii și sisteme energetice parte din Grupul Tesla (a nu se confunda cu gigantul american Tesla – n.r.), anunță că a depus cererea pentru autorizația de construire a fabricii pe care vrea să o construiască la Brăila, o investiție în valoare de 90 de milioane de euro. Compania va crea 350 de locuri de muncă și estimează că fabrica va deveni pe deplin operațională până în cursul verii viitoare.

Fabrica, acoperind o suprafață de 45.000 de metri pătrați, este destinată să fie o piatră de temelie a operațiunilor grupului, transmite compania. „Cu o capacitate de producție a Sistemelor de Stocare a Energiei pe Electrice în Baterii (BESS) de 4 gigawatt-oră, această facilitate va dubla capacitatea noastră inițial anticipată. Suntem mândri să împărtășim că acest proiect va crea până la 350 de locuri de muncă înalt calificate și bine plătite, contribuind semnificativ la economia și comunitatea locală”, arată un comunicat transmis de companie.

Depunerea cererii pentru autorizația de construire a fabricii vine după o perioadă de pregătire, vizând proiectarea tehnică, care a cuprins atât proiectarea tehnologiilor inovatoare și transformative, cât și designul structural și arhitectural al facilității.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Am avut sprijinul autorităților locale, care au fost esențiale în facilitarea investiției noastre până acum. Cooperarea  cu Primăria Brăila a fost si va fi continuă și esențială pentru asigurarea realizării cu succes a acestui proiect”, transmite compania.

Amintim că în septembrie 2022, primarul Brăila, Viorel Marian Dragomir, anunța că Tesla Group va ridica o fabrică de producție baterii pentru stocarea energiei la Brăila, inclusiv baterii auto, o investiție de 90 de milioane euro.

Amplasamentul fabricii va fi în Parcul Industrial din Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila (concesionat de Element Industrial Eli Parks).

„Nivelul de poluare este unul inexistent ca urmare a tehnologiilor moderne, inovative și a faptului că celulele pentru baterii (care reprezintă componenta chimică) se vor importa din Asia, nu se vor produce la Brăila. Fabrica de la Brăila va fi o investiție 100% verde care nu va presupune procese chimice. Această investiţie într-o fabrică va aduce în zona noastră o tehnologie foarte modernă şi va oferi locuri de muncă în industria viitorului”, a precizat edilul Dragomir.

Baterii stocare Tesla Group

„Brăila este un oraș extrem de bine poziționat geografic, care are deschidere la Dunăre, într-o zonă care unește Muntenia, Moldova și Dobrogea. Pe lângă discuțiile purtate cu autoritățile locale, se vede o efervescență a investițiilor în Brăila. Brăila nu este un oraș lipsit de o viziune de dezvoltare pentru viitor. Vorbim despre proiecte importante, cum este podul de la Brăila, care va face legătura cu Dobrogea, vorbim despre drumul expres Brăila – Galați, despre investițiile din port. Pentru noi, pentru activitatea pe care o desfășurăm, conexiunile rutiere sunt importante. Avantajul competitiv este faptul că Brăila este un port maritim la Dunăre, fapt care ne ajută să aducem materia primă și, ulterior, să expediem mult mai ușor produsele realizate la fabrică. Producția noastră se adresează într-o proporție foarte mică pieței din România. Piața de desfacere a Tesla este o piață globală – Orientul Mijlociu, Africa, Asia sau Statele Unite. Acestea sunt câteva dintre argumente. Și Zona Liberă este un argument puternic pe care s-a mers, este un avantaj din punct de vedere al bussines-ului”, au declarat, la rândul lor, reprezentanții Tesla Group – Lichardus Dusan – fondator owner, Marijnene Johannes Antonie Marinus, fondator, și Horia Grigorescu, director general România.

Baterii stocare Tesla Group

Dusan Lichardus este fondator și președinte al Tesla Group. În descrierea sa de pe Linkedin, acesta se prezintă astfel: „Gestionez proiecte internaționale din punct de vedere tehnic și financiar de mai bine de 16 ani. În prezent, construiesc o companie de top integrată pe verticală care produce energie electrică descentralizată și furnizează servicii avansate de stocare a energiei și de echilibrare a rețelei.”

Lichardus a notat la studii Institutul de Stat din Moscova pentru Relații Internaționale și Universitatea Mateja Bela v Banskej Bystrici, din Slovacia. Descrierea proprie a instituției de învățământ moscovită este aceasta: „Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova (Universitatea) al Ministerului rus de Externe, fiind un mare complex universitar, își păstrează rolul de centru educațional și științific unic, al cărui prestigiu este ridicat nu numai în țara noastră, ci și dincolo de granițele sale. Peste 150 de profesori, doctori în științe, 400 de candidați în științe, peste 300 de profesori asociați și aproape 400 de lectori de înaltă calificare predau în cinci institute, opt facultăți și 70 de departamente în domeniul relațiilor internaționale, studii regionale, științe politice, economie globală, drept, management, jurnalism și relații publice. Printre aceștia se numără mai mult de două duzini de membri titulari și corespondenți ai Academiei de Științe din Rusia, ai academiilor rusești și internaționale specializate și șaptesprezece oameni de știință onorați ai Rusiei. Acest lucru asigură, fără îndoială, un nivel pedagogic și științific ridicat de pregătire a elevilor”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: