Patria Bank a anunțat joi că a luat un împrumut de 20 de milioane de euro de la International Finance Corporation (IFC) pentru a sprijini micii antreprenori din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În cadrul acestui nou acord, banca – care deservește microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii (IMIM-uri), precum și clienții din sectorul agro și retail – va folosi împrumutul IFC pentru a accelera creditarea IMM-urilor.

Aproximativ 50% din finanțare va fi alocată IMM-urilor deținute de femei antreprenor, accentul fiind pus pe zonele rurale din România.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Banca susține că, deși situația s-a îmbunătățit în ultimul deceniu, accesul la finanțare este încă o provocare majoră pentru IMM-urile din România și au un decalaj financiar care este de peste două ori volumul actual al împrumuturilor către IMM-uri. Majoritatea firmelor mici, în special cele deținute și conduse de femei, au o productivitate scăzută a muncii și un ritm lent de dezvoltare, care pot fi adesea atribuite accesului limitat la finanțare. Mai mult, IMM-urile din țară au fost grav afectate de lockdown, de incertitudinea ridicată și de încetinirea economică ca urmare a pandemiei COVID-19, arată oficialii băncii.

„Pe măsură ce economia începe să se redreseze, IMM-urile vor avea nevoie de acces la capital, care este esențial pentru finanțarea investițiilor necesare reluării activitatii economice, precum și de a își ajusta modelele de afaceri la contextul economiei post-criză”, a declarat Ary Naïm, director regional IFC pentru Europa Centrală și de Sud-Est

IFC avea în octombrie 2022 o expunere angajată pe România care totaliza de 1,29 miliarde de dolari.

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din pieţele emergente.

Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) și BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Din Grupul Patria, alături de Patria Bank SA, mai fac parte și Patria Credit IFN și Patria Asset Management.