Patronatele din industria ospitalității: Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat în hotelurile şi apartamentele de vacanţă de pe litoralul românesc, în vacanţa de Paşte

vama veche litoral 1 mai weekend vacanta concediu sursa foto: Info Sud-Est

Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat în hotelurile si apartamentele de vacantă de pe litoralul românesc, în perioada 25 aprilie – 6 mai 2024, arată Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), într-un comunicat de presă.

Potrivit datelor FPIOR, Vama Veche a avut cel mai mare grad de ocupare din totalul locurilor de cazare, de peste 90%, iar Mamaia a atras cel mai mare număr de turişti, ca în fiecare an, datorită celei mai mari capacitaţi de locuri de cazare, din totalul staţiunilor.

„Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat în hotelurile si apartamentele de vacantă de pe litoralul românesc, în perioada 25 aprilie – 6 mai 2024, în primul interval oficial de Deschidere Sezon Litoral 2024. Vremea s-a arătat nefavorabilă în primul interval, ce a cuprins tradiţionala perioadă 30 aprilie – 2 mai, altfel am fi avut chiar şi mai mulţi turişti sosiţi la mare. Din fericire, ‘evenimentul bate vremea”, în sensul că majoritatea tinerilor şi a celor care aveau deja bilete şi planuri la Festivalul de muzică electronică SUNWAVES, la petrecerile din Cluburile de noapte din Mamaia sau la Festivalul gastronomic “Festivalul du Bonheur” – au venit către mare, independent de starea vremii”, a declarat Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din Romania (FPIOR).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Litoralul este, în orice ţară, o destinaţie meteo dependentă, de aceea evenimentele mari şi cu tradiţie trebuie păstrate şi atrase către litoral, pentru a elimina condiţia de afectare meteorologică, adaugă ea.

Mamaia şi Mamaia Nord, Vama Veche şi Costineşti sunt cele trei destinaţii cu care, şi de această dată, s-a deschis sezonul, acestea fiind, de fapt, ”capitalele consacrate ale distracţiei”, mai spune Corina Martin.

Vama Veche a avut cel mai mare grad de pcupare din totalul locurilor de cazare, de peste 90%, iar Mamaia a atras cel mai mare numar de turişti, ca în fiecare an, datorită celei mai mari capacitaţi de locuri de cazare, din totalul staţiunilor.

SUNWAVES, festival de muzică electronică cu care se deschide de obicei sezonul, a atins 90% turisti străini, din totalul participantilor, cu peste 35.000 participanti ca trafic per total perioadă.

„Încă o dată, se dovedeşte că un eveniment internaţional solid organizat şi promovat atrage atentia vest europenilor cu mult mai mult decât ar putea să o facă hotelurile, restaurantele, destinaţia în sine şi reprezintă un adevărat catalizator de atenţie şi de atractivitate, pentru un segment important de turişti şi fani ai acestui gen de muzică”, adaugă reprezentantul FPIOR.

FESTIVAL DU BONHEUR a încheiat primul eveniment al sezonului cu un bilanţ în creştere, conform organizatorilor, chiar dacă nu una foarte mare.

Concertele organizate în Mamaia şi în Constanţa, deschiderea programului la Telegondola Mamaia şi alte evenimente în restaurante şi în hoteluri au atras, de asemenea, imaginea unei destinaţii care s-a pregătit pentru primii săi turişti oficiali.

„Vremea frumoasă înregistrată în al doilea interval, cel orientat în jurul sărbătorii Pascale ortodoxe, a atras la mare chiar mai multi turişti decât înregistrăm de Paşte, în oricare alt an, şi pe acest interval a crescut numărul turiştilor familişti sau familişti cu copii, care au ales să ia “Lumina de la malul mării”. Apropierea intervalului 1- 2 mai de Sărbatoarea de Paşte a permis românilor să îşi aleagă, din mai multe opţiuni, o perioadă anume, potrivită pentru prima lor escapadă la mare şi a repartizat diferit numarul turiştilor,  pe un interval mai lung, de 5-6 nopţi de cazare, în total, şi nu de doar 2-3 nopti, cum s-ar fi intâmplat în mod tradiţonal”, mai spune secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din Romania (FPIOR).

Ca noutate, a fost înregistrat un număr încurajator de mare de turişti străini si mai ales americani, care au venit independent către Constanţa, deşi aflaţi în sejur în Bucureşti şi care au solicitat croaziere pe mare, turul oraşului Constanţa şi vizite ghidate în Dobrogea, mai spune Corina Martin.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: