Pfizer ar putea anunța în acest an eficienţa vaccinului anti-Covid pentru copii până la 5 ani

vaccin-Moderna-receptie

Compania farmaceutică Pfizer ar putea anunţa până la finalul acestui an informaţii despre eficienţa vaccinului anti-Covid în cazul copiilor cu vârste de până la 5 ani, potrivit CEO-ului Albert Bourla, informează nbcnews.com, citat de News.ro.

„Avem un studiu pe copii cu vârste de la 6 luni la 2 ani şi un altul pe copii cu vârste de la 2 la 5 ani”, a declarat el. „Deci, până la finalul anului, începutul anului viitor, când vom avea datele, vom şti mai multe”.

Pe măsură ce varianta omicron a început să se răspândească la nivel global, există îngrijorări cu privire la riscurile la care sunt supuşi copiii. La o informare de presă, vineri, în Africa de Sud, unde această variantă a fost identificată iniţial, un om de ştiinţă a spus că medicii au remarcat creşterea numărului internărilor copiiilor cu vârste de până la 4 ani.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel, care s-a alăturat lui Bourla într-un interviu la Edward M. Kennedy Institute, a spus că şi compania lui testează vaccinul pe copii, însă nu a precizat când ar putea fi anunţate primele date.

Luna trecută, Moderna a anunţat că autorităţile americane întârzie decizia legat de administrarea vaccinului său la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani deoarece studiază riscul apariţiei rare de inflamaţie cardiacă, miocardită, afecţiune ce a fost remarcată la un număr mic de bărbaţi tineri care au primit serul.

„În cazul copiilor, e necesar să cobori foarte încet în vârstă… şi să începi cu o doză scăzută, apoi să creşti uşor nivelul dozei pentru a o găsi pe cea corectă”, a spus el. „Aşadar, durează un pic mai mult pentru că siguranţa copiilor din acele studii este foarte importantă pentru noi”.

Comentariile celor doi şefi vin în timp ce administraţia Biden îndeamnă toţi americanii eligibili să primească doza booster a unui vaccin anti-Covid, în contextul apariţiei variantei omicron şi a răspândirii, în continuare mare, a variantei delta.

Vaccinul dezvoltat de Pfizer a primit autorizaţie de a fi administrat persoanelor cu vârste de peste 5 ani, în timp ce serul Moderna a primit autorizaţie pentru a fi administrat adulţilor. Singurul grup care nu este eligibil în SUA să primească vaccinul este reprezentat de copiii cu vârste de până la 5 ani.

În declaraţia pentru NBC, Bancel a îndemnat oamenii să rămână „calmi” în timp ce autorităţile şi companiile aşteaptă date legat de eficienţa vaccinurilor în faţa variantei omicron.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: