Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut, în România, cu 0,6 puncte procentuale, în septembrie faţă de luna iulie, până la 8,3% din totalul consumului, arată datele publicate, duminică, de Novel Research și citate de Agerpres. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră spun că, în primele nouă luni ale anului, au fost reţinute în vederea confiscării aproximativ 2,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, cu o valoare aproximativă de 30 milioane lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“În septembrie 2021, piaţa neagră s-a menţinut relativ constantă în majoritatea regiunilor ţării. Cea mai mare creştere a comerţului ilegal cu ţigarete s-a înregistrat în nord-est (5,5 p.p. faţă de iulie 2021, până la 25,7%), regiunea continuând să fie cea mai afectată de contrabandă. O creştere de 2,1 p.p. până la 5,3% se înregistrează şi în Bucureşti. În regiunea sud, comerţul ilegal scade în septembrie cu 3,1 p.p. până la sub 2%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, “cheap whites” continuă să deţină cea mai mare pondere, de peste 60%, deşi se află în scădere cu 5,8 p.p.. Ponderea produselor provenite din Moldova scade semnificativ cu 7,3 p.p. până la 5%, iar Ucraina şi Serbia se situează la 0%”, a precizat Marian Marcu, director general Novel Research.

Reprezentanții companiilor de țigări spun să susțin lupta împotriva comerțului ilegal.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Direcţia Generală a Vămilor (DGV) anunţă continuarea acţiunilor de combatere a contrabandei cu ţigarete.

“De curând, funcţionează în cadrul Vămii Române un nou centru de formare a echipelor canine, cu finanţare de la buget, de la OLAF, precum şi cu sprijinul JTI şi BAT. Ne dorim ca acest centru să fie acreditat de Organizaţia Mondială a Vămilor, astfel încât să avem şi o recunoaştere internaţională şi să fim prinşi în programele de formare pe care Organizaţia le desfăşoară. Profesionalismul şi eficienţa echipelor canine ale Vămii Române sunt recunoscute la nivel naţional şi internaţional. Deja desfăşurăm acţiuni de colaborare în ceea ce priveşte formarea şi controlul, cu diverse instituţii de aplicare a legii din ţară şi din străinătate”, a menţionat directorul general al DGV, Marcel Simion Mutescu.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră evidenţiază faptul că, în primele nouă luni ale anului, au fost reţinute în vederea confiscării aproximativ 2,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, cu o valoare aproximativă de 30 milioane lei, precum şi importante cantităţi de tutun.

De asemenea, cu ajutorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, în acest an, până la finele lunii august, s-au scos de pe piaţa neagră peste 68 de tone de tutun şi mai mult de 65 de milioane de ţigarete, cu 71% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

“Producătorii de ţigarete consideră că, pentru menţinerea pe termen lung a unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. Încadrarea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou”, se arată în comunicatul Novel Research.