Pieţele bursiere europene au încheiat sesiunea de tranzacţionare de marţi în scădere

Imagine generica bursa evolutie indici Sursa foto: Pexels

Pieţele bursiere europene au încheiat sesiunea de tranzacţionare de marţi pe minus, toate marile indicii înregistrând scăderi semnificative din cauza temerilor legate de datorii şi volatilităţi bugetare, relatează CNBC, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600, FTSE 100 al Marii Britanii şi CAC 40 din Franţa au închis cu o scădere de 0,7%. În acelaşi timp, indicele DAX din Germania a pierdut 0,4%.

Investitorii au fost afectaţi de creşterea randamentelor obligaţiunilor americane pe termen lung, care au depăşit pragul psihologic de 5%, pe fondul retrogradării ratingului de credit al SUA şi al temerilor tot mai mari privind creşterea explozivă a datoriei guvernamentale, dacă proiectul de buget propus de republicani va fi aprobat de Congres. Participanţii la piaţă se tem că datoria publică a SUA s-ar putea majora cu trilioane de dolari.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

În Europa, datele publicate joi au arătat că guvernul britanic a început anul fiscal 2025/26 cu un nivel al împrumuturilor peste aşteptări în luna aprilie, semnalând o presiune persistentă asupra finanţelor publice.

Piaţa obligaţiunilor guvernamentale din Regatul Unit a devenit tot mai volatilă în ultimii ani, reflectând îngrijorările investitorilor legate de combinaţia dintre creşterea economică lentă, costurile ridicate ale serviciului datoriei şi inflaţia persistentă.

Printre cele mai mari pierderi din FTSE 100 a înregistrat compania aeriană low-cost easyJet, ale cărei acţiuni au scăzut cu 3,6% după publicarea rezultatelor financiare pe primul semestru.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.