România va depune pe data de 28 noiembrie, până la 12 noaptea, în sistemul informatic de colaborare cu Comisia Europeană, o scrisoare prin care va prezenta ce demersuri a făcut pentru îndeplinirea suspendării jalonului privind pensiile speciale, fără să existe o garantare că ţara noastră va recupera cei 231 de milioane de euro, a declarat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, în cadrul briefingului de la finalul şedinţei de Guvern, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
El a fost întrebat ce şanse mai are România ca să poată intra în posesia sumei de aproximativ 231 de milioane de euro, suspendată din cauza neîndeplinirii jalonului privind pensiile speciale.
“România va depune pe data de 28 noiembrie, până la 12 noaptea, în sistemul informatic de colaborare cu Comisia Europeană, o scrisoare prin care va prezenta ce demersuri a făcut pentru îndeplinirea suspendării jalonului. Răspunsul Comisiei Europene cu privire la îndeplinirea sau nu a jaloanelor va veni într-un interval de circa două luni de la data de 28 noiembrie. În intervalul de două luni de la 28 noiembrie, până cândva în februarie, probabil, va exista o analiză foarte minuţioasă a Comisiei Europene, inclusiv la nivelul mecanismelor de audit pe care le au pe PNRR, pentru a vedea dacă dovezile pe care România le-a pus pe masă sunt suficiente sau nu. Orice fel de încercare de a evalua dacă un jalon se face sau nu se face, ca să vorbesc în termeni mai simpli, este cumva sub rezerva unei analize formale care poate fi făcută de-abia după ce România depune scrisoarea formală pe data de 28 noiembrie (…) Având în vedere că răspunsul Comisiei Europene este într-un interval de circa două luni, aşteptarea mea este ca promulgarea să se şi întâmple în intervalul acesta, moment în care sistemul de audit şi de verificare al Comisiei Europene va decide dacă elementele întrunite, adică voinţă exprimată, acţiune realizată la capacitatea maximă a Guvernului la posibilităţile momentului, având în vedere intervenţiile CSM, contestaţii, CCR şi aşa mai departe, dacă aceste eforturi care, până la urmă, vor duce la îndeplinirea jalonului, chiar dacă tardivă, sunt sau nu penalizate proporţional, neproporţional, total, parţial sau cât sunt. Aceste lucruri sunt eforturi care ţin de prezentarea cât mai bună a ceea ce România a făcut şi nu garantează că România va putea recupera acei 231 de milioane de euro”, a menţionat Pîslaru.
El a subliniat că această suspendare provine din faptul că “timp de mai bine de patru ani de zile, România nu a îndeplinit o reformă pe care şi-a asumat-o sau nu a adus suficiente dovezi că această reformă rezolvă problema de echitate şi sustenabilitate în sistemul de pensii”.
“Mai presus decât faptul că avem un jalon, e important că această reformă se face. Astăzi vă pot anunţa că avem în transparenţă proiectul refăcut şi redepus pe site-ul Ministerului Muncii. CSM-ului (Consiliul Superior al Magistraturii, n.r.) i s-a cerut avizul. În spiritul principiului cooperării loiale între instituţii, care e un principiu constituţional, ne aşteptăm ca CSM să avizeze cât mai rapid acest proiect, iar Guvernul îşi va face datoria şi va împinge această reformă până la sfârşit. În ceea ce priveşte banii, cei 231 de milioane euro, data limită este din regulament. E o dată foarte fermă, 28 noiembrie, şi se referă la intrarea în vigoare. Am avut discuţii deja cu Comisia Europeană. Există o bună practică de audit la ei, care ia în calcul pentru îndeplinirea jalonului doar partea de promulgare. Suntem însă într-o discuţie care poate va avea alte valenţe, în momentul în care vom avea legislaţia implementată”, a adăugat ministrul.
El a subliniat că reforma pensiilor speciale “trebuia rezolvată repede, acum patru ani”.
“Eu acum nu stau să mă uit la sabia lui Damocles – şi anume 28 noiembrie, care este într-adevăr o dată la care reforma trebuia să fie rezolvată. De fapt, trebuia rezolvată repede, acum patru ani. Ceea ce cred că este vital pentru români este să vadă că această reformă se face. Până la urmă, asta este ce ne-am asumat la nivel guvernamental, că reparăm şi facem acele reforme care au fost amânate, abandonate sau făcute uitate de atâta timp”, a mai spus Pîslaru.
Potrivit noului proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, iniţiat de Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, care a fost publicat miercuri în procedură de transparenţă decizională, cuantumul pensiei magistraţilor nu va fi mai mare de 70% din ultima indemnizaţie netă şi perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.
De asemenea, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă.
În cei minimum 25 de ani de vechime în magistratură necesari ieşirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice va fi de 10 ani, se mai arată în proiect, potrivit unui comunicat al Guvernului.
”Având în vedere importanţa unui proces de legiferare rapid, Guvernul îşi exprimă speranţa că procesul de avizare, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, se va derula cu celeritate”, se precizează în comunicat.

Sursa: Inquam Photos