Plângeri împotriva schimbării Legii RCA. Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România: “ne pregătim de miting”

rabla, masini, masini vechi, cimitir masini Sursa foto: Unspash/Sergio Souza

O ordonanţă de urgenţă urmează să schimbe Legea RCA în favoarea firmelor de asigurări şi în defavoarea consumatorilor, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), citați de Agerpres. Aceștia au anunțat că se pregătesc de miting.

“Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a fost ignorată total în legătură cu Legea RCA. O Ordonanţă de Urgenţă urmează să schimbe Legea RCA în favoarea firmelor de asigurări şi în defavoarea consumatorilor. Ne pregătim de miting, unde îi vom invita pe cei peste 40.000 de păgubiţi care azi sunt în instanţă pentru recuperarea contravalorii reparaţiilor, persoane fizice, persoane fizice autorizate, societăţi de transport, unităţi reparatoare”, au transmis reprezentanții COTAR.
Potrivit organizaţiei, păgubiţii vor fi obligaţi la co-plată “pentru servicii mult mai proaste şi mai scumpe, luându-li-se inclusiv dreptul la închirierea unei maşini, în perioada reparaţiilor”.

COTAR menţionează că a atras atenţia Guvernului României, în nenumărate rânduri, să respingă adoptarea prin OUG a acestor măsuri care vor afecta peste 8 milioane de şoferi.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Enumerăm cele mai nocive propuneri pe care Guvernul României intenţionează să le adopte în prima jumătate a lunii mai. Co-plata despăgubirilor. Persoanele nevinovate de producerea unui accident de circulaţie vor fi nevoite să suporte o parte dintre costurile de reparaţii ale autovehiculului avariat în baza tichetului RCA. Anularea dreptului păgubitului RCA de a mandata unitatea reparatoare în relaţia cu firma de asigurări. În această situaţie, păgubitul RCA va rămâne pe cont propriu, în ghearele birocratice ale firmelor de asigurări, acesta urmând să achite despăgubirea către service, pentru a-şi putea ridica autovehiculul reparat, urmând ca apoi să se lupte pe cont propriu cu firmele de asigurări, pentru recuperarea banilor de reparaţii. Interzicerea păgubitului RCA de a-şi închiria un autovehicul pentru perioada reparaţiei fără acordul firmei de asigurări şi fără achitarea anticipată a costurilor de închiriere şi a garanţiei percepute de către firma de rent-a-car, pentru perioada închirierii“, au transmis reprezentanții asociației.

De asemenea, potrivit organizaţiei, şoferii români nu vor putea să îşi încheie asigurarea pentru o perioadă mai scurtă de şase luni, decât în cazul înmatriculării unui nou autovehicul. “Practic, poliţele RCA cu valabilitate de o lună, trei luni sau în funcţie de activitatea sezonieră a şoferului vor dispărea din ofertele firmelor de asigurări; RCA se va plăti, obligatoriu, chiar şi pentru maşinile scoase din circulaţie şi neînmatriculate”, menţionează organizaţia în comunicat.

COTAR cere Guvernului să respingă în totalitate OUG de modificare a legii RCA, precizând că nu există nicio urgenţă care să justifice adoptarea unei astfel de ordonanţe, fără existenţa unui studiu de impact.

Totodată, confederaţia cere să verifice ce se întâmplă în realitate cu banii colectaţi în mod obligatoriu de către firmele de asigurări. Conform COTAR, astăzi, preţul RCA se poate reduce cu peste 35%, dacă se verifică cu adevărat dosarul preţurilor de transfer şi se opresc tranzacţiile financiare prin care “sunt golite în mod artificial conturile firmelor de asigurări, prin diverse operaţiuni oneroase, de către acţionarii acestor firme”.

“Dacă vreţi cu adevărat să protejaţi cetăţenii acestei ţări, opriţi hemoragia financiară care se dezvoltă în România prin contracte de reasigurare de 50 – 80% din valoarea primelor RCA încasate. Verificaţi contractele de servicii IT şi de consultanţă ale firmelor de asigurări. Verificaţi dosarul preţurilor de transfer ale firmelor de asigurări. Veţi constata că doar 40% din valoarea primelor încasate merg pentru despăgubiri materiale”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Potrivit COTAR, instituţiile de control verifică extrem de rar şi doar superficial tranzacţiile financiare ale firmelor de asigurări, deşi atât ANAF, cât şi Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor au nenumărate informaţii despre nereguli în acest sector. Totodată, COTAR precizează că a atras atenţia, în mod repetat, atât Ministerului de Finanţe, ANAF, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cât şi Parlamentului României, asupra sumelor de bani scoase anual din ţară de firmele de asigurări.

Reprezentanţii COTAR reamintesc Guvernului României că “activitatea de lobby este ilegală în România, dar se vede clar că există şi produce efecte la nivel de Guvern!” “Organele abilitate ale statului trebuie să verifice cum au reuşit firmele de asigurări să convingă Guvernul României să modifice legislaţia în favoarea lor, prin Ordonanţă de Urgenţă”, au mai spus reprezentanţii organizaţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: