75.000 de joburi noi au fost postate de la începutul anului și până acum, cu aproape 10% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele platformei eJobs. Aproximativ o treime din numărul total de locuri de muncă au venit din partea angajatorilor din retail, în timp ce serviciile au fost al doilea cel mai activ angajator al primului trimestru, cu 10.000 de joburi postate. Call-center / BPO s-a plasat pe locul al treilea, urmat de turism, industria alimentară și construcții.
“Turismul este un sector care a crescut vertiginos în clasament în ultima lună, de când au început recrutările pentru sezonul cald. Vedem aici nu doar mai multe joburi postate de angajatorii din România, ci și de cei din străinătate. Un indicator care a fost urmărit cu interes de toată lumea în primul trimestru a fost evoluția numărului de joburi din construcții și industria alimentară, după ce, la finalul anului trecut, au fost eliminate facilitățile pe care le aveau angajatorii din aceste sectoare. Existau, la acel moment, perspective de scădere a numărului de locuri de muncă noi, însă cifrele primelor trei luni ne arată că încă vorbim de două industrii care au volume mari de angajări. Împreună, au scos în piață peste 15.000 de locuri de muncă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Cea mai redusă nevoie de personal a existat în domenii precum sport / beauty / spa, media, farma și asigurări.
Distribuția joburilor arată că doar 8,7% dintre acestea mai sunt remote, iar 4,2% sunt pentru străinătate. 87,1% sunt locuri de muncă pentru care angajatorii cer prezență la birou. Capitala continuă să dețină cel mai mare bazin de oportunități pentru cei care vor să se angajeze, jumătate dintre joburile postate fiind pentru București și Ilfov. Clasamentul continuă cu Cluj (cu 13.000 de locuri de muncă), Iași (12.000), Timiș (9.000) și Brașov (8.500). Cel mai puțin au recrutat companiile din Neamț, Ialomița, Argeș și Brăila.
Dacă în ceea ce privește joburile a existat o scădere de aproape 10% față de Q1 2023, în cazul aplicărilor a fost înregistrată o creștere cu același procent, iar primele trei luni ale anului au adus peste 3 milioane de aplicări. „E o relație de proporționalitate care apare recurent pe piața muncii – atunci când se contractă oferta de joburi, crește numărul de aplicări. Când numărul de locuri de muncă se duce în sus, se plafonează nivelul aplicărilor”, explică Badea.
Cei mai activi candidați au fost cei din categoria de vârstă 25-35, urmați de 18-24 de ani și 36-45 de ani. Cel mai puțin au aplicat candidații din segmentul 45+. Cu toate că angajatorii nu mai sunt la fel de dispuși ca în ultimii ani să aibă angajați care să lucreze remote, candidații continuă să fie atrași de acest mod de lucru care le permite mai multă flexibilitate. Astfel 13,2% din numărul total de aplicări au mers către joburile remote. Nu același lucru este valabil și pentru locurile de muncă din străinătate, către care s-au dus mai puțin de 2% din totalul aplicărilor.
Cei mai mulți dintre candidați au căutat să se angajeze în retail, call-center / BPO și servicii. IT / telecom, banking și construcții sunt următoarele trei domenii din topul preferințelor. De cealaltă parte, industria textilă, real estate, arte & entertainment și educație / training sunt zonele care au suscitat cel mai puțin interesul celor aflați în căutarea unui loc de muncă.