CNAIR a transmis vineri, 30 august, la ANAP, spre validare, documentaţia pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate în baza căruia va fi construit cel de-al doilea pod ce va asigura legătura între Giurgiu şi Ruse, anunță Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Durata maximă alocată elaborării studiului de fezabilitate este de 23 de luni din momentul începerii contractului.
„Proiectantul va trebui să găsească soluţia optimă pentru ca acest nou pod transfrontalier să asigure conexiunea atât între infrastructura rutieră, cât şi cea feroviară dintre cele două ţări. După ce va fi construit, acest nou pod dunărean (al treilea între România şi Bulgaria) va asigura ambelor state un potenţial mai mare de dezvoltare economică, atât la nivel regional, cât şi european, pe axa nord – sud”, a scris Cristian Pistol, şeful CNAIR, într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.
Contractul este finanţat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF 2). „După validarea documentaţiei de atribuire, vom publica anunţul de participare la licitaţie în cadrul căruia vom stabili şi data limită pentru depunerea ofertelor”, a adăugat Pistol.