Sursa foto: Pexels
31 de migranți au murit înecați pe 24 noiembrie după ce barca gonflabilă cu care au încercat să traverseze Marea Mânecii s-a răsturnat în apropierea portului Calais, Franța. Episodul tragic a readus la suprafață relațiile tensionate dintre Regatul Unit și Franța, respectiv Uniunea Europeană. Chiar dacă evitarea altor tragedii de acest tip ar necesita mai multă colaborare între Marea Britanie și Franța, presiunile politice interne fac puțin probabilă orice soluție într-un termen apropriat.
Evenimentul tragic din 24 noiembrie a avut loc în contextul migrației dintre Franța și Regatul Unit. Pe 11 noiembrie, 1.185 de migranți au sosit pe coasta Marii Britanii după ce au părăsit Franța, depășind ultimul record de persoane care ajung pe malul UK într-o singură zi. În încercarea de a atenua fenomenul migrației, premierul Boris Johnson a transmis Franței, printr-o scrisoare publicată pe Twitter, un plan cu 5 elemente pentru „rezolvarea” crizei.
Publicarea scrisorii a fost descrisă de autoritățile franceze drept „inadmisibilă şi contrară discuţiilor” pe care le-au purtat anterior omologii celor două state. Guvernul britanic a sugerat ca migranții care au ajuns în Marea Britanie prin Canalul Mânecii să fie relocați în Franța și a propus întărirea patrulelor de pe coasta franceză cu trupe englezești, sugerând că autoritățile franceze nu își execută bine responsabilitățile.
Propunerile au fost respinse vehement de către guvernul francez, Președintele Republicii argumentând că, în ultimă instanță, problema migrației către Marea Britanie rămâne responsabilitatea guvernului britanic. Franța a anulat o invitație adresată Regatului Unit la o întâlnire la nivel european despre rezolvarea crizei din Canalul Mânecii.
Chiar dacă „protejarea” frontierelor a reprezentat o promisiune electorală importantă a partidului conservator în campania pentru Brexit și alegerile parlamentare din 2019, părăsirea Uniunii Europene nu a redus fenomenul migrației din Marea Mânecii. Conform mai multor ONG-uri specializare în migrație, planurile guvernul britanic de a îngreuna accesul la coasta englezească nu ar descuraja fenomenul migrației și ar risca încălcarea dreptului internațional.
Majoritatea migranților ce traversează Canalul Mânecii ar îndeplini condițiile internaționale pentru a fi considerați refugiați. Cei mai mulți se îndreaptă spre Marea Britanie pentru a-și reuni familiile. Alți refugiați pleacă spre Marea Britanie pentru că au cunoștințe minime de limba engleză sau, deși au statut de refugiat în Franța, nu au acces la cazare sau condiții satisfăcătoare de viață. Mai multe ONG-uri au cerut guvernului britanic să ofere posibilitatea legală persoanelor care doresc să migreze în Marea Britanie, să ceară azil de pe teritoriul Franței, pentru a putea evita evenimente
În mod paradoxal, ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană a slăbit controlul asupra frontierelor. Conform reglementărilor interne Uniunii Europene, refugiații trebuie să primească refugiu în țara în care au intrat pentru prima oară în Uniunea Europeană, fapt ce a permis Marea Britanie să trimită anul trecut 294 de refugiați care au traversat Canalul Mânecii înapoi în Franța. În 2021, după ce Marea Britanie a părăsit efectiv Uniunea Europeană, Marea Britanie nu a mai putut apela la dreptul european pentru a întoarce migranți în Franța, fiind înregistrate în total doar 5 cazuri în care o astfel de procedură a fost urmată cu succes.
De ce pescuitul a devenit conflict diplomatic
La abia două zile după tragedia din Canalul Mânecii, 12 echipaje de pescari francezi au blocat accesul la portul din Calais navelor comerciale englezești. Pescarii au protestat după ce Marea Britanie nu a oferit licențe de exploatarea a peștelui în apropierea coastei englezești, în special în jurul insulelor Jersey şi Guernesey. Înainte de Brexit, pescarii din statele membre ale Uniunii Europene aveau acces nerestricționat la Canalul Mânecii, însă acordul comercial prin care au fost reluate relațiile UE-UK a creat noi reglementări pentru pescuitul din zone disputate.
În prezent, navele franceze care doresc să pescuiască în jurul coastei britanice trebuie să demonstreze că au navigat între 2012 și 2016 în acele zone pentru a obține licențe de exploatarea peștelui. Acordul comercial însă nu stipulează ce constituie dovezi suficiente pentru obținerea licențelor, fapt ce a creat tensiuni între guvernul francez și cel englez.
Dacă cele două guverne, împreună cu Uniunea Europeană, nu cad de acord asupra condițiilor necesare, atunci există riscul declanșării unui conflict comercial. Din 2026, Marea Britanie va avea dreptul de a exclude discreționar orice navă din Uniunea Europeană din spațiul său maritim, iar Uniunea Europeană va putea riposta impunând restricții similare sau prin introducerea de tarife și alte taxe asupra importurilor englezești din pește.
Chiar dacă industria peștelui reprezintă doar în jur de 0,1% din PIB-ul Marii Britanii, peste 80% venituri provin din exporturile către Uniunea Europeană. Atât pentru premierul Boris Johnson, a cărui reputație a avut de suferit în urma unor scandaluri de corupției din interiorul partidului său, cât și pentru președintele Emmanuel Macron, care candidează la alegerile prezidențiale din primăvară, tema pescuitului și implicit a suveranității naționale pot determina o parte semnificativă a rezultatelor electorale viitoare.
Brexit și comerțul între Irlanda de Nord și Republica Irlanda
Un alt punct de tensiune între Uniunea Europeană și Regatul Unit a fost acordul cu privire la frontiera dintre Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, respectiv Republica Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Menținerea unei frontiere libere între Irlanda de Nord și Republica Irlanda reprezintă un criteriu esențial al Acordului din Vinerea Mare, semnat în Belfast în 1998, care a dus la restaurarea păcii în teritoriile irlandeze după o perioadă marcată de conflicte civile.
După ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, au fost căutate soluții care să permită în continuare liberul comerț între Republica Irlanda și Irlanda de Nord. Conform reglementărilor din Uniunea Europeană, alimentele destinate importului trebuie să respecte anumite condiții sanitare ce trebuie verificate la intrarea în UE. Pentru a evita controale la granița cu Republica Irlanda, s-a agreat că Irlanda de Nord va rămâne în continuare parte a uniunii vamale și pieței unice europene, respectând reglementările de rigoare. Acest cadru legal, denumit generic „Protocolul Irlandez”, a permis evitarea unei frontiere comerciale între Republica Irlanda și Irlanda de Nord și respectă Acordul din Vinerea Mare, însă a însemnat crearea de facto a unei frontiere comerciale între Irlanda de Nord și celelalte teritorii ale Regatului Unit, o încălcare a promisiunilor electorale ale premierului Boris Johnson.
În luna octombrie a acestui an, Uniunea Europeană a propus o serie de modificări la Protocolul Irlandez pentru a ușura comerțul între cele două teritorii. Propunerea ar reduce semnificativ verificările și birocrația necesară pentru importarea bunurilor prin Marea Irlandeză, însă doar dacă Regatul Unit ar garanta etichetarea corectă și informații cu privire lanțurile de aprovizionare ale bunurilor destinate importului. Marea Britanie și Uniunea Europeană încă se află în negocieri cu privire la refacerea protocolului, însă încă există riscuri ca una dintre părți să anuleze unilateral protocolul chiar și în forma sa actuală.
Conform oficiului statistic al Marii Britanii, Uniunea Europeană rămâne un partener comercial important al Marii Britanii. În luna august din 2021, exporturile destinate Uniunii Europene reprezentau 12,8 miliarde de lire, în comparație cu 25,8 de miliarde de lire din totalul exporturilor, iar totalul importurilor din UE a reprezentat 19,2 de miliarde de lire din totalul de 38,6 de miliarde de lire. Tendința este de scădere a importurilor și exporturilor din UE, însă și totalul importurilor și exporturilor din țările non-UE este în scădere, luna august reprezentând de fapt perioada cu cea mai mică diferență între comerțul cu țările UE și non-UE din perioada post-Brexit.
Roland Kristo a fost selectat pentru a participa la „Hub for Business Journalism”, un proiect marca Freedom House care îşi propune să aducă un suflu nou în jurnalismul economic și de business din România. Pentru a citi mai multe astfel de articole, puteți accesa secțiunea dedicată proiectului din cadrul publicației Presshub.
Roland a fost stagiar la Centrul Român de Politici Europene, iar în prezent este redactor la Political Economy Review. Își propune ca în viitor să se specializeze în politici publice. Roland studiază Filosofie, Politică și Economie la King’s College London.