Poșta Română cumpără carburanți de 35 de milioane euro și vrea măsuri speciale de securizare a alimentării

Cutii postale_BUFTEA

Poșta Română a scos la licitație în SICAP un contract-cadru de 174 de milioane de lei, pe patru ani, pentru achiziția a până la 3,4 milioane de litri de carburanți necesare pentru alimentarea autovehiculelor din parcul propriu.  Aproape tot contractul vizează, în fapt, cumpărarea de motorină Euro  5 – 3,24 milioane de litri, restul fiind benzină Euro 5. Poșta este dispusă să plătească prețul de alimentare de la pompa furnizorului din ziua alimentării.

Un calcul simplu arată că Poșta, dacă ar fi să meargă pe achiziția maximă, ar trebui să plătească, în medie, 5 lei litrul de carburant, lucru care pare extrem de puțin probabil în condițiile actuale de piață. Cel mai probabil, cantitățile achizționate vor fi mult mai mici, pentru ca instituția să poată plăti mai mult pe litru.

Interesant sunt însă condiții speciale de securizare a alimentării. În fapt, la descrierea licitației, aproape totul se referă la măsurile de securizare a alimentării. Iată ce vrea PR de la furnizorul de carburanți:

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

“Entitatea contractantă solicită achizitionarea carburantilor prin alimentarea la pompă, în statii de alimentare, pe baza unui dispozitiv de alimentare securizata pentru identificarea autovehiculului care alimentează. Dispozitivul de alimentare securizată va fi montat la nivelul gulerului gurii de acces a rezervorului, pe fiecare autovehicul aparținând entității contractante și identificat prin numărul de înmatriculare, prin care se va limita alimentarea strict numai în rezervorul autovehiculului căruia ii este destinat, fără a plăti numerar la fiecare alimentare.

Dispozitivul de securizare a alimentării nu va presupune utilizarea unui cod PIN, alimentarea efectiva fiind permisa tehnic numai in rezervorul autovehiculului caruia ii este montat dispozitivul. Pistolul pompei de alimentare va fi recunoscut de dispozitivul montat pe gulerul gurii de acces a rezervorului, și alimentarea va fi permisă fără altă identificare.

Utilizatorul nu va putea alimenta în alți recipienți decât rezervorul pe care se va monta dispozitivul de alimentare securizată. Ofertantul va oferi, fără costuri suplimentare, entității contractante, pe toată perioada contractului, dispozitivele de securizare a alimentării cu carburant.

În cel mult 3 ore de la solicitarea entității contractante, Ofertantul are obligatia să blocheze/deblocheze utilizarea unui dispozitiv de securizare a alimentării.

Ofertantul trebuie să permită entității contractante accesul online la informații despre autovehiculul alimentat, data și ora alimentării, cantitatea, prețul/litru al carburantului alimentat și stația de alimentare în care a avut loc tranzacția. În situații justificate, Ofertantul va permite entității contractante accesul la înregistrarea video a alimentării autovehiculului în stația de alimentare. Pe tot parcursul derulării contractului, la solicitarea entității contractante, Ofertantul va transmite lunar sau ori de câte ori va fi necesar, un raport centralizator care să cuprindă cel puțin următoarele elemente: -numărul de înmatriculare al autovehiculului care a efectuat alimentarea; -cantitatea de carburant alimentată; -tipul de carburant alimentat; -data și ora alimentării; -valoarea carburantului alimentat; -stația și localitatea unde s-a efectuat alimentarea”.

Ofertele se desfac în 25 octombrie și vor fi departajate în funcție de preț și de conținutul cât mai mic de substanțe poluante din carburanți.

Poșta Română are un parc propriu de 1.250 de autovehicule, 1.500 de spații deținute în toată țara și 24.000 de angajați. Este cel mai amre angajator din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: