UPDATE. Poștașii intră în grevă pentru două ore miercuri dimineața. Poșta Română: Majoritatea salariaților nu a participat la grevă

royal mail, poșta britanică Sursa foto: Facebook / Royal Mail

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) vor întrerupe lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată de liderii sindicali, transmite Agerpres. Sindicaliștii spun că peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie.

Potrivit organizaţiei sindicale, între orele 8:00 – 10:00, membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) vor picheta sediul central al Companiei Naţionale “Poşta Română” (CNPR).

De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali vor fi prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din aproape toate judeţele ţării.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că angajaţii Poştei Române, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineaţa, timp de două ore, iar dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală.

“La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă”, a afirmat marţi liderul sindical.

Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, într-un termen rezonabil între 2 şi 5 zile, va fi declanşată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.

Liderul sindical a subliniat că aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit în cazul unei greve generale ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă. “Nu în ultimul rând, ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră”, a mai spus vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.

UPDATE. Reacția Poștei Române

Majoritatea covârşitoare a salariaţilor Companiei Naţionale “Poşta Română” (CNPR) nu a participat la greva de avertisment declanşată miercuri dimineaţa, iar din luna iunie a acestui an salariile vor creşte, în medie, cu 250 de lei, precizează operatorul naţional de servicii poştale, conform Agerpres.

“Majoritatea covârşitoare a salariaţilor Companiei Naţionale “Poşta Română” nu a intrat în grevă de avertisment (…) Suntem convinşi că reformele profunde desfăşurate în ultimii ani au avut rezultate vizibile şi concrete, majoritatea covârşitoare a salariaţilor susţinând drumul vizibil ascendent al Poştei Române. Asigurăm toţi partenerii şi toţi clienţii noştri de faptul că toate obligaţiile contractuale ale Poştei Române vor fi îndeplinite întocmai. Asigurăm pe toţi beneficiarii de servicii poştale, inclusiv pensionarii şi beneficiarii serviciilor de justiţie din România, că activitatea nu va fi perturbată”, menţionează CNPR.

În ceea ce priveşte greva de avertisment anunţată pentru miercuri, 20 martie, instituţia subliniază că informaţiile vehiculate în presă privind numărul de salariaţi aflaţi în grevă de avertisment “sunt departe de adevăr”, precum şi faptul că a fost instituită o comisie cu rolul de a analiza situaţia din fiecare judeţ privind participarea la grevă.

Potrivit sursei citate, CNPR este o companie stabilă, iar prin procesul amplu de modernizare s-a reuşit reorganizarea administraţiei centrale (numărul salariaţilor a scăzut de la peste 800 la aproximativ 350) şi realizarea de achiziţii importante (servere, peste 5.000 de calculatoare şi laptopuri, 1.000 de scannere, 250 de autovehicule noi, 9.000 de dispozitive mobile, maşini de numărat şi sortat bani, echipamente de scanare, împlicuire, arhivare, 20 de scannere mobile de mare capacitate).

De asemenea, reprezentanţii Poştei Române au amintit modernizarea a peste 200 de subunităţi, prima bandă de sortare modernă din ultimii 30 de ani, creşterea volumelor de corespondenţă, informatizarea a 1.600 de subunităţi poştale, achiziţia unui sistem IT pentru întreaga companie (în derulare), benzi de sortare pentru sucursalele Timişoara, Braşov şi Iaşi (în derulare), echipamente de mare capacitate pentru sortat colete şi scrisori pentru sucursala Bucureşti (în derulare).

“Compania a avut o creştere solidă a cifrei de afaceri care s-a regăsit în stabilitatea financiară a Poştei prin plata salariilor la timp. Am asigurat creşteri succesive de salariu în ultimii ani, sporuri şi bonuri de masă, majorate cu 100% în 2023. Vom continua să creştem veniturile salariaţilor. În prezent, Poşta funcţionează mai bine decât oricând, fără contract colectiv de muncă, iar toţi salariaţii beneficiază de toate drepturile. Începând cu luna iunie 2024, salariile vor creşte în medie cu 250 lei şi intenţionăm să continuăm procesul acesta de creşteri salariale într-un ritm rapid”, se arată în comunicatul citat.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care deţine 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 6,48% din capitalul social al companiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: