Grupul energetic grec PPC (Public Power Corporation), care a cumpărat anterior activele Enel din România, vrea să replice și în țara noastră modelul de gigafabrică AI pe care l-a creat inițial în Grecia și apoi l-a extins spre Macedonia, a declarat joi Georgios Stassis, CEO al grupului grec PPC, în cadrul celei de-a șasea reuniuni a Transatlantic Energy Cooperation (PTEC), organizată de Departamentul Energiei al SUA și Ministerul Mediului și Energiei din Grecia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prin acest model, PPC reconvertește și modernizează foste mine de lignit, pentru a integra producția de energie regenerabilă cu centrele de date dedicate inteligenței artificiale. Astfel, potrivit lui, vor fi abordate marile probleme ale AI, respectiv: rețelele, care nu se pot conecta suficient de rapid și de bine, și costurile.

În Grecia, PPC construiește la Kozani–Ptolemaida, pe o fostă centrală de lignit, un ecosistem complet de energie și date, cu: 2 GW de energie solară, 500 MW de baterii, 650 MW de hidroenergie prin pompare, unități de cogenerare (CHP) și conversia vechii centrale de la lignit la gaz, ajungând la o capacitate totală de 3–4 GW.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Aceste surse vor alimenta direct un centru de date de până la 1 GW, construit „în spatele contorului” – adică energia produsă este consumată mai întâi de infrastructura digitală și abia apoi intră în rețea. Modelul, spune Stassis, oferă stabilitate pentru rețea și optimizare pentru costuri, eliminând fluctuațiile de preț cauzate de intermitența regenerabilelor.

„Această vale, unde pentru multe decenii s-a produs electricitate în Grecia, va avea o nouă identitate, de generare de electricitate cu tehnologii moderne. Și după ce adaugi aceste noi capacități adiționale, poți adăuga un centru de date de până la 1 GW, astfel că vei avea o arhitectură prin care energia produsă de capacități trece prin centrul de date și abia apoi în rețea. Este „pe invers” față de cum se întâmplă acum, creăm un centru de date „în spatele contorului””, a declarat CEO-ul PPC.

Astfel, CEO-ul companiei consideră că PPC va putea să servească atât nevoile de energie, cât și nevoile de date și AI ale cetățenilor: „Cred că vom fi capabili să abordăm ambele probleme”.

Georgios Stassis, CEO al PPC, a anunțat totodată că grupul vrea să replice în România modelul de dezvoltare „energie + AI” testat în Grecia, în contextul accelerării cererii pentru infrastructură de date și a interconectării tot mai puternice dintre sectorul energetic și cel digital.

Ambiția noastră este să replicăm acest model și în România”, a declarat Stassis.

„Suntem în era unei curse AI. În prezent, în Europa sunt 10-12 GW operaționali în centre de date, iar orice scenariu alegi, vei vedea că creșterea este prognozată în următorii 3-5 ani să adauge circa 20 de GW în Europa, asta înseamnă circa 1 GW per țară. Dacă atunci mâine dimineață 1 GW într-o țară, vei avea un blackout, pentru că rețeaua nu este pregătită. Trebuie să abordezi atât problema tehnică, dar și să găsești o soluție pentru problema economică. Dacă adaugi 20 GW în sistem, cu cel mai bun birou de achiziții, care pot furniza energie în cel mai ieftin mod posibil, înseamnă că pentru restul europenilor costul energiei va crește în realitate. În esență, pentru că nu vom crește oferta de energie. Ce se va întâmpla este că va trebui să construit noi centre de date cu capacități noi de a servi această cerere și să nu interacționeze cu sistemul existent”, a mai declarat Stassis.

CEO-ul PPC a mai precizat că va putea livra gigafabrici AI în 2-3 ani de la începerea construcției.

„Suntem în era unei curse AI, suntem în era întrepătrunderii între sectorul energetic și sectorul digital. Una este să faci un centru de date de 10-15 MW, iar alta este să faci centre de date de câțiva GW de care va fi nevoie”, a spus el.

Stassis a mai precizat că Europa de Sud-Est probabil va fi o mare surpriză: „Grecia și Europa de Sud-Est vor „livra” mai rapid decât credem astăzi. PPC va contribui la această direcție, cu un proiect foarte mare de AI, de centru de date”, a spus el.

PPC operează deja în șase țări din regiune: România, Grecia, Macedonia de Nord, Bulgaria, Italia și Croația.

Oficial american: Proiectul PPC din Macedonia, flagship al colaborării cu SUA

Subsecretarul de Stat american Jacob Helberg a prezentat PPC drept exemplu de succes în relațiile transatlantice la Ministerialul PTEC, lăudând transformarea fostelor zone de carbune în gigafabrici AI, cu regiunea Macedonia de Vest ca proiect flagship al colaborării cu SUA.

Tot el a evidențiat integrarea gigawaților de solar, stocare și generare flexibilă pentru „fabrici de inteligență” – esențiale în explozia cererii de energie AI, care necesită infrastructură flexibilă, digitalizare a rețelelor și productie dedicată pentru a evita fluctuațiile de preț.