Pregătiri pentru taxarea şoferilor la kilometru: Ministerul Transporturilor vrea armonizarea sistemului electronic de taxare cu cel din UE şi sancţionarea celor care nu plătesc vinieta

transportator, camion, sofer, trafic, masini Sursa foto: Pixabay

Ministerul Transporturilor pregăteşte un proiect de ordonanţă pentru armonizarea sistemului electronic de taxare din România cu cel din Uniunea Europeană, acesta fiind un prim pas pentru introducerea taxării camioanelor pe kilometru, măsură prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectul de act normativ prevede şi schimbul transfrontalier de date atunci când se constată neplata tarifelor rutiere, de orice fel, în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi echipamentele de bord compatibile cu sistemele europene.

Taxarea camioanelor în funcţie de distanţa parcursă şi nu la perioadă – aşa cum este în prezent – va duce, cel mai probabil, la o majorare semnificativă a rovinietei, în prezent camioanele grele plătind aproximativ 1.210 de euro pe an.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit proiectului de act normativ, va fi înfiinţat un Registru Naţional Electronic şi se stabilesc tehnologiile pentru aparatele de bord (OBE):

„- se stabilesc cadrul general și condițiile care trebuie îndeplinite în vederea asigurării interoperabilității sistemelor de tarifare rutieră electronică pentru utilizarea infrastructurii rutiere de pe teritoriul României cu sistemele de tarifare rutieră electronică similare din Uniunea Europeană;

– se stabilesc tehnologiile care sunt utilizate de sistemele de tarifare rutieră care pot fi date în exploatare în România și care necesită, în scopul colectării tarifelor rutiere, instalarea sau utilizarea unui echipament de bord (OBE);

– se stabilesc condițiile în care se acordă înregistrarea în România a furnizorilor serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE);

– se prevede înființarea registrului electronic naţional, operaționalizat de ICI București și se stabilește conținutul acestuia (Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare în Informatică)”, potrivit Notei de Fundamentare.

Pe şoselele din ţară sunt montate peste 100 de sisteme de verificare a taxei de drum, în ultima perioadă fiind amplasate camere pentru rovinietă şi pe arterele din zona vămilor. Sancţionarea şoferilor şi mai ales a transportatorilor care fac curse internaţionale depistaţi fără vinietă valabilă este dificilă, pentru că trebuie interogată baza de date din alte ţări unde sunt înscrise autovehiculele.

Reforma sistemului de taxare prin trecerea de la taxarea pe tonaj la cea pe distanţă este definită în PNRR potrivit principiului „poluatorul plăteşte”.

„Ministerul Transporturilor va realiza o analiză pentru a defini mai specific nivelul de taxare, în special pentru traficul greu, cu posibilitatea acordării unor stimulente pentru vehicule electrice/hibride, inclusiv pentru vehicule ușoare, posibilitatea introducerii graduale a acesteia, definirea exactă a categoriilor de vehicule care vor fi incluse în sistemul de taxare, categoriile de drumuri și nivelul de acoperire al rețelei integrate de drumuri naționale din România. Sisteme integrate de inspectie rutieră în vederea asigurării unei monitorizări efective a traficului, inspecția siguranței traficului și cântărirea vehiculelor destinate transportului de mărfuri; Sistem taxare pe distanță”, se arată în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Cum va funcţiona taxarea electronică

Sistemul de tarifare rutieră electronică înseamnă colectarea automată a tarifului rutier, în care obligaţia utilizatorului de a-l plăti este declanşată şi legată, exclusiv, de detectarea automată a prezenţei vehiculului într-un anumit loc de pe infrastructura rutieră, prin comunicare la distanţă cu echipamentul de bord (OBE) din vehiculul său prin recunoaşterea automată a numărului de înmatriculare al vehiculului.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul în care se suspectează neplata unei taxe rutiere, entitatea care percepe taxele rutiere poate obţine de la furnizorul SETRE datele referitoare la vehiculul implicat în presupusa neplată a unei taxe rutiere şi la proprietarul sau deţinătorul respectivului vehicul care este un client al furnizorului SETRE. Astfel de date sunt puse la dispoziţie imediat de către furnizorul SETRE, arată Ministerul Transporturilor.

Proiectul de Ordonanţă a Guvernului creează cadrul legal pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Directivei (UE) 2019/520 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2019 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de informații cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii.

Despre taxarea transportatorilor Economedia a scris aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: