Parcurile eoliene care funcţionează în regiunea Galicia din Spania vor fi obligate să înlocuiască turbinele mai vechi de 25 de ani, conform unui pachet de măsuri legislative adoptat marţi de Parlamentul regional, spre nemulţumirea reprezentanţilor industriei regenerabilelor, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform noilor prevederi, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2025, dezvoltatorii de parcuri eoliene riscă să îşi piardă autorizaţiile de funcţionare dacă nu înlocuiesc turbinele vechi de 25 de ani cu unele noi, mai eficiente şi mai înalte.

Criticii susţin că măsura, prima de acest fel aprobată în Europa, pune în pericol dezvoltarea unor proiecte regenerabile vitale şi creşte incertitudinea juridică. Atunci când vine vorba de momentul în care se face modernizarea unor active, decizia trebuie luată de dezvoltatori, a subliniat organismul reprezentativ WindEurope. Noile reglementări vor afecta sectorul, vor creşte litigiile şi vor fragmenta piaţa, au avertizat grupul de lobby al industriei energiei eoliene din Spania AEE şi alte organizaţii reprezentative, într-un comunicat de presă comun.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Pachetul de măsuri adoptat marţi include şi prevederi provizorii pentru noile parcuri, conform cărora acestea trebuie să vândă o parte din energia pe care o produc către industriile locale via contracte pe termen lung cunoscute sub denumirea de contracte de tip PPA (Power Purchase Agreement).

Aceste măsuri provizorii vor rămâne în vigoare până când Galicia îşi va revizui strategia referitoare la industria eoliană, un proces care este aşteptat să dureze trei ani, a precizat secretarul pentru industrie al Guvernului regional din Galicia, Nicolas Vazquez. Acesta a apărat măsurile pe care le-a descris drept “proporţionale” şi în linie cu autorizaţiile acordate iniţial dezvoltatorilor.

Dacă nu este fezabil din motive tehnice sau de mediu, procesul de înlocuire a turbinelor nu va fi continuat, a adăugat Vazquez.

Guvernul regional din Galicia estimează că aproximativ 3.000 de turbine eoliene vor îndeplini cerinţele de modernizare în următorii cinci ani.