Premierul Ilie Bolojan a avut, miercuri, întâlniri cu investitorii străini din România care fac parte din Consiliul Investitorilor Străini (Foreign Investors Council) și le-a transmis acestora că România rămâne o țară în care se pot face investiții cu randamente bune, ambele părți subliniind importanța uno măsuri care să contribuie la creșterea economică sustenabilă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ilie Bolojan a subliniat, în cadrul întrevederii, că măsurile guvernamentale de reformă vor continua să vizeze reducerea cheltuielilor statului, îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare și corectarea dezechilibrelor economice.

„Atragerea de investiții străine directe este o prioritate pentru România și în anii următori. Vă considerăm, pe dumneavoastră, investitorii străini, drept ambasadori economici ai României și vreau să transmit un mesaj clar: deși traversăm o perioadă cu provocări, România rămâne o țară în care se pot face investiții cu randamente bune”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Reprezentanții investitorilor străini au adus în discuție „măsurile guvernamentale ambițioase” pentru stabilizarea finanțelor publice, combaterea evaziunii fiscale și reducerea arieratelor, transmite Guvernul.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

În cadrul consultărilor, atât premierul, cât și reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini au evidențiat importanța promovării unui set de măsuri fiscale și economice care să contribuie la creșterea economică sustenabilă, conform Executivului.

Prim-ministrul a precizat că Executivul va continua să susțină politicile dedicate sectoarelor strategice, echilibrarea balanței comerciale, digitalizarea administrației, simplificarea procedurilor și direcționarea forței de muncă spre economia reală.

Consultările între Guvern și Consiliul Investitorilor Străini vor continua atât la nivel guvernamental, cât și la nivel sectorial.

La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, și Raul-Mircea Gutin, consilier de stat în cadrul Cancelariei.