Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, spune că a venit timpul să fie introduse restricţii cu privire la numărul navelor de croazieră care vizitează cele mai populare insule, aceasta fiind prima măsură a Executivului de la Atena pentru a contracara efectele “supraturismului”, transmite Agerpres, care citează Bloomberg.
“Cred că o vom face anul viitor”, a spus Mitsotakis într-un interviu pentru Bloomberg, cu privire la decizia de a plafona vizitele navelor de croazieră. Noile reguli ar putea duce la restricţionarea numărului total de dane din insule sau la introducerea unui sistem de licitaţie pentru sloturi, a adăugat Mitsotakis.
Pentru Grecia acesta este un subiect extrem de important. Turismul este responsabil pentru aproape un sfert din Produsul Intern Brut al Greciei, iar după încheierea pandemiei de Covid, ţara a depăşit record după record când vine vorba de vizitele şi cheltuieile turiştilor.
În 2023, Grecia a primit 32,7 milioane de turişti, cu 18% mai mulţi decât în 2022, iar în primul trimestru din acest an a înregistrat o creştere de aproape 25% a numărului de vizitatori. De asemenea, croazierele au generat anul trecut venituri de 847,4 milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de cifra din 2022.
Chiar dacă decizia premierului Mitsotakis va trage un semnal de alarmă în industria croazierelor, este puţin probabil ca noile restricţii să aibă un impact semnificativ asupra sectorului turistic, în condiţiile în care navele de croazieră vor continua să viziteze majoritatea insulelor greceşti, iar multe vase vor ancora în portul Pireu, în apropiere de Atena.
În schimb, comentariile lui Mitsotakis ridică semne de întrebare cu privire la balanţa dintre beneficiile economice aduse de marile nave de croazieră şi impactul lor asupra mediului.
În interviul acordat pentru Bloomberg, Mitsotakis a atras atenţia în legătură cu presiunile puse asupra celor mai populare destinaţii turistice din Grecia, precum insula Santorini.
“Santorini, în sine, este o problemă”, a spus premierul grec, adăugând că ar putea exista o discrepanţă între numărul de nave care trag la chei în insula Santorini şi cât de mult contribuie ele la activitatea economică. În plus, există riscul ca alte persoane care doresc să viziteze insula Santorini să fie descurajate de traficul navelor de croazieră, a spus Mitsotakis.
“Sunt oameni care cheltuie foarte mulţi bani în Santorini şi care nu vor ca insula să fie invadată. În plus, insula nu îşi permite asta, chiar şi din punct de vedere al securităţii”, a subliniat premierul grec.
Renumită pentru peisajele şi apusurile sale fotogenice, Santorini a fost anul trecut cea mai populară destinaţie insulară din Grecia pentru navele de croazieră, în condiţiile în care au fost înregistrate 800 de nave de croazieră, care au adus cu ele aproape 1,3 milioane de vizitatori, potrivit Hellenic Ports Association. Este vorba de o creştere de 17% comparativ cu 2022. Aceasta în condiţiile în care în Santorini trăiesc aproximativ 15.000 de rezidenţi permanenţi.
Şi alte insule greceşti resimt presiunile de pe urma “supraturismului”. Mykonos a fost vizitată de 749 de nave de croazieră în 2023, fiind devansată doar de Santorini, în creştere cu peste 23% comparativ cu 2022.
“Santorini este în cea mai sensibilă situaţie. Mykonos este a doua”, a spus premierul Kyriakos Mitsotakis. Potrivit acestuia, chiar dacă multe insule greceşti au probleme, ca urmare a popularităţii lor în rândul turiştilor, acestea sunt cele “care suferă în mod clar”.