A treia tranșă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), deja întârziată, va veni la pachet cu tranșa 4, a declarat premierul Marcel Ciolacu, luni, la sediul PSD. Acesta susține că există “bani suficienţi în acest moment intraţi în România”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Cred că (tranșa 3 din PNRR, n.red.) o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile. După şedinţa de Guvern, joi, iarăşi am întâlnire cu fiecare ministru pe fiecare proiect în parte pe PNRR şi fiecare jalon în parte. Deja ministrul Fondurilor Europene a avut aceste şedinţe individuale cu staff-urile tehnice, pentru că totul este în dinamică”, a spus Ciolacu. Acesta a mai spus că anumite proiecte pot fi schimbate, în funcţie de priorităţi, “dar nu te poţi duce la Comisie dacă nu ai şi argumente şi explicaţii foarte clare, unde se pot cheltui banii mai repede”. Premierul a dat ca exemple proiectele de metrou care merg în ritmuri diferite. “E foarte puţin probabil că vom cheltui banii pe metroul de la Cluj până atunci”, a mai spus premierul.

Comisia Europeană va lua o decizie pe cererea de plată numărul trei din PNRR depusă de România abia în luna iunie, după alegerile europarlamentare, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia. Detalii aici:

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Ministrul Proiectelor Europene susține că cererea de plată nr. 3 din PNRR nu este blocată