Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marți, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producția de gaze naturale și punerea în producție de noi sonde, arată un comunicat al Executivului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acestuia, cu acest prilej, a fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele offshore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep. Conducerea companiei a prezentat, totodată, evoluția proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW.

„Guvernul acordă o importanță deosebită investițiilor care contribuie la consolidarea securității energetice a țării. Rolul Romgaz, ca și companie națională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât și legislative”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Reamintim, după cum a scris Economedia anterior, că producătorul de gaze controlat de stat Romgaz a scos la licitație în SICAP, chiar de 1 ianuarie, două contracte-cadru, de 26, respectiv 36 milioane lei, pentru achiziția de echipamente aferente operațiunilor de foraj sonde – țevi de oțel, capete de coloană și capete de erupție, necesare pentru efectuarea programului 2023 – 2025 care presupune săparea a circa 40 de noi sonde de cercetare/explorare. Sondele vor fi de mică, medie dar și mare adâncime, între 1.300 și 5.300 metri, iar punerea lor în funcțiune va conduce la accesarea unor noi surse de gaz și reducerea declinului natural al producției