Președintele APIA: Programul Rabla Clasic și Plus va fi lansat cel mai probabil la începutul lunii februarie

rabla, masini, masini vechi, cimitir masini Sursa foto: Unspash/Sergio Souza

Programul Rabla va fi lansat foarte probabil la începutul lunii februarie şi va avea un buget mai mare decât cel de anul trecut, a spus, joi, într-o conferinţă de specialitate, Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citat de Agerpres.

„Oficial, APIA este implicată în aceste programe. Ministerul ascultă. Dovadă că o bună parte din lucrurile care se întâmplă vin de la noi, în directă discuţie. Adică nu e aşa ca o chestie, că s-a inventat. Şi noi ne ducem pregătiţi. Adică nu ne ducem acolo că hai să vedem ce o mai fi. Nu, ne ducem cu idei şi cu soluţii. Şi, de altfel, şi anul acesta din programul Rabla, care va fi lansat foarte probabil la începutul lunii februarie, veţi vedea că mare majoritate a punctelor să ştiţi că au amprentă APIA. În acest context, discuţia cu Ministerul este ca până la alegeri, pentru că nu putem avea din păcate în România o vizibilitate mai lungă de alegeri, aceste programe vor exista….Noi ne-am dus cu mai multe tipuri de scenarii. Pentru că ministrul ne-a rugat ‘Domnule, hai să explorăm diverse posibilităţi ale acestor programe’. Pentru că în funcţii de scenarii poţi să ai criteriul: 1 – mai multe maşini clasate, asta este fundamental, să scoţi rablele din piaţă, că nu facem asta de dragul prieteniei între popoare, o facem cu scopuri precise şi 2 – să dai acces la mulţi oameni la acest program”, a susţinut Vardie.

Potrivit acestuia, în acest an bugetul Rabla va fi mai mare decât cel din 2022, iar Rabla Plus va creşte mai mult decât Rabla clasic.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Şeful APIA a declarat că nu ar trebui să ne facem griji cu privire la alimentarea cu energie electrică a maşinilor în perspectiva anul 2035, dincolo de care nu se vor mai vinde decât maşini cu zero emisii.

„Nu cădeţi în plasa asta, nu o să fie nimeni şocat. De aceea facem ce aţi văzut azi. Vrem să arătăm oamenilor, guvernului ce urmează să se întâmple, cu ajutorul vostru, al presei. Dacă eşti tălâmb, tu Guvern, tâmpit, nu e cazul, şi vrei să faci nimic, da, o să fie un şoc în 2035. Dar eu nu cred că toate guvernele până în 2035 îşi propun să fie anti-dezvoltare, anti-români. Nu au cum să fie pentru că până la urmă şi ei îşi vor lua maşini electrice. Ei ce vor face cu maşinile acelea? Deci nu e niciun pericol, nu cădeţi în plasa ‘că dacă astăzi toată România ar fi electrificată, România nu ar avea resursă de energie’. Greşit. În primul rând că nu se poate aşa ceva. Asta este o manipulare, îmi cer scuze, ‘golănească’, pentru a servi nişte interese ale petroliştilor. Nu e niciun secret. Asta se face în Europa. Ştie toată lumea. Pute de la o poştă. Nu e cazul oameni buni”, a spus Dan Vardie.