Este necesar ca Uniunea Europeană (UE) să impună ”mai devreme sau mai târziu” sancţiuni vizând petrolul şi gazele naturale ruse, îndeamnă miercuri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, relatează agenția AFP, citată de News.ro. Acesta denunţă ”crime împotriva umanităţii” la Bucea ”şi în multe alte oraşe” din Ucraina. Statele UE sunt divizate în ceea ce privește impunearea unui embargo vizând petrolul și gazele din Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Cred că măsuri cu privire la petrol şi chiar la gaze (naturale) vor fi necesare mai devreme sau mai târziu”, subliniază fostul şef de Guvern belgian în Parlamentul European (PE), reunit în plen la Strasbourg.

”Azi ne exprimăm indignarea faţă de crime împotriva umanităţii vizând civli nevinovaţi la Bucea şi în multe alte oraşe, o dovadă în plus că brutalitatea rusă împotriva poporului ucrainean nu are limite”, denunţă Charles Michel.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Comisia Europeană (CE) le-a propus marţi Celor 27 să-şi înăsprească sancţiunile impuse Moscovei, printr-o încetare a achiziţiilor de cărbune rusesc, care reprezntă 45% din importurile UE şi printr-o închidere a porturilor europene navelor ruse.

Însă impunearea unui embargo vizând petrolul rus – care reprezintă 25% din achiziţiile europene – şi a gazelor naturale ruseşti – 45% din importurile UE – face obiectul unor negocieri aprige între statele membre.

Germania şi-a-exprimat în mod public reticenţele în acest sens.

Berlinul nu poate renunţa la livrări de gaze naturale ruseşti ”pe termen scurt”, iar impunerea unor sanţciuni Moscovei în acest sector ar face mai mult rău UE decât Rusiei, estmează ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner.

În schimb, ţările baltice au oprit importurile de gaze naturale ruseşti de la începutul lui aprilie.

Sancţiunile europene ”sunt pertinente pentru că afectează Rusia mult mai dur decât pe noi”, subliniază în hemiciclu preşedinta Comsiei Euroepne (CE) Ursula von der Leyen.

”Aceste sancţiuni nu vor fi ultimele (…). Am interzis cărbunele, dar trebuie acum să vizăm petrolul şi veniturile Rusiei din combustibilii fosili”, insistă von der Leyen.