Preşedintele francez, Emmanuel Macron, preconizează un “sprijin puternic” şi “cât mai curând posibil” pentru industria europeană de automobile în faţa Chinei şi Statelor Unite, într-un interviu acordat cotidianului Les Echos care urmează să fie publicat luni, scrie agenția AFP, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Apăr cu fermitate o preferinţă europeană în acest dosar şi un sprijin puternic pentru sectorul auto. Trebuie să ne asumăm asta şi trebuie să se întâmple cât mai curând posibil”, a declarat şeful statului francez.

“Americanii cumpără american şi desfăşoară o strategie foarte ofensivă de ajutoare de stat”, a explicat Emmanuel Macron. “Chinezii îşi închid piaţa. Nu putem fi singurul spaţiu, cel mai virtuos pe plan climatic, care consideră că nu există preferinţă europeană”, a adăugat el.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Preşedintele francez va merge luni la deschiderea Salonului Auto de la Paris.

Vor fi prezenţi anul acesta un număr mare de producători chinezi care doresc să-şi lanseze modelele electrice pe piaţa europeană, reaminteşte AFP.