Preţul mediu plătit pentru bunurile de larg consum (FGCM) a crescut cu 3,5% în trimestrul trei, deoarece românii cumpără mai mult din magazinele cu preţuri mici, aleg mai multe produse ieftine sau la promoţie şi renunţă la unele dintre produsele de răsfăţ, conform unui studiu realizat de compania de cercetare NielsenIQ citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Deşi, conform INS, puterea de cumpărare în România a fost în scădere în trimestrul trei odată cu creşterea inflaţiei şi încetinirea creşterilor salariale, consumul total în industria bunurilor de larg consum se situează încă cu +1,1% în volum şi +4,5% în valoare peste cel de anul trecut, susţinut şi de efortul marilor retaileri de a compensa creşterea de TVA în prima lună de la aplicare. De la începutul anului şi până în septembrie (YTD), valoarea totală a FMCG a crescut cu +6,5%”, relevă studiul citat.

Conform studiului NIQ Consumer Outlook mid-2025, consumatorii au devenit imuni la volatilitatea permanentă din ultimii ani şi aplică în mod constant diferitele strategii preferate de economisire: alegerea unui brand sau magazin mai ieftin, vânătoarea de promoţii sau orientarea spre ambalaje mai mici ori mai mari, în funcţie de disponibilul din portofel.

„Este interesant că, la nivel declarativ, consumatorul „mediu” global foloseşte în mod echilibrat mai multe strategii de economisire, în timp ce românii par să acorde preţului o atenţie preponderentă şi să folosească încă mai rar sau în mai mică măsură strategiile ce presupun efort de planificare”, susţin reprezentanţii companiei de cercetare.

Totuşi, aplicarea acestor strategii este vizibilă în vânzările raportate de NIQ în România: canalul de Supermarkets & Discounters a înregistrat, în primele 9 luni ale lui 2025, o creştere peste media naţională (+10,3% valoric), în timp ce comerţul tradiţional a crescut cu 4,1%, iar hipermarketurile au avansat cu doar 1,9%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Vânzările de FMCG prin eCommerce au crescut şi ele peste medie, cu +9,4% în primele 9 luni, impulsionate în special de produsele alimentare (+18,8%) care câştigă pondere în online.

Acest avans se datorează atât dezvoltării comerţului online/omni şi adaptării românilor la acest mod de a face cumpărături, cât şi unei accelerări înregistrate în trimestrul trei după creşterea inflaţiei, deoarece online-ul face mai uşoară identificarea celor mai bune oferte şi promoţii de preţ, potrivit sursei citate.

În trimestrul trei al acestui an, promoţiile câştigă teren şi în off-line, ajungând la o pondere de 25,3% din totalul vânzărilor de FMCG din comerţul modern, în creştere cu 1,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2024.

Industria băuturilor alcoolice este cea care se bazează cel mai mult pe promoţii, care au o pondere de 41,2%, urmată de produsele non-alimentare cu 28,1%, în timp ce produsele alimentare depind cel mai puţin de nivelul promo, care stagnează la 22,2% în T3.

„Odată în plus, provocările mediului economic îşi pun amprenta pe evoluţia consumului, dar per total industria de FMCG continuă să fie la fel de rezilientă ca şi cumpărătorul român, care devine din ce în ce mai chibzuit în cheltuieli. Fiecare cumpărătură trebuie câştigată de către retaileri şi producători – succesul lor depinde doar de modul în care îşi gestionează sortimentaţia, inovaţiile şi ofertele, deoarece consumatorii nu mai pot accepta creşteri de preţuri şi răsplătesc acele branduri care le asigură beneficii tangibile, aliniate la nevoile lor”, se arată în analiza citată.