Prima societate de investiții financiare din România care își schimbă numele. SIF Moldova a devenit Evergent Investments

Claudiu Doroș CEO-Cătălin Iancu Deputy CEO Evergent Investments

Societatea de Investiții Financiare Moldova a devenit Evergent Investments, fiind astfel primul SIF din România care își schimbă denumirea. Compania a primit avizul ASF pentru această modificare.

Evergent Investments este noul nume sub care funcționează compania cu cea mai mare capitalizare dintre toate societățile de investiții financiare listate la Bursa de Valori București (BVB), respectiv 1,385 miliarde lei. În ultimii 10 ani, compania a avut o dinamică susținută de creștere, rata compusă a randamentului fondului fiind de 9,23%, cu 1,77% mai mare decât randamentul mediu obținut de toate celelalte fonduri de acțiuni din România.

Potrivit reprezentanților companiei, schimbarea denumirii subliniază performanțele ultimilor 10 ani.

„Suntem convinși că performanța ultimilor 10 ani, stadiul actual de dezvoltare al companiei și mai ales investițiile făcute pentru a genera valoare pe termen lung se vor reflecta și evidenția mult mai bine într-o noua identitate, un nou nume. Evergent Investments ne poziționează corect în mediul investițional din România și în regiune, în special pe piața de capital, dar și pentru dezvoltarea de noi afaceri. Cel puțin în ultimii 10 ani, am generat o rată medie anuală de apreciere a valorii pentru acționarii noștri de 13,2%, compusă din dividende încasate de aceștia și creșterea activelor din spatele acțiunilor pe care le dețin.  Datele publice atestă că suntem cea mai valoroasă companie de investiții financiare din România în ultimii 3 ani, cu o capitalizare la zi de 1,385 miliarde lei. Sunt încântat să vă amintesc că ultimii 10 ani am acordat acționarilor noștri dividende în echivalent de peste 150 milioane de euro, în timp ce am dublat activele administrate până la 2,2 miliarde lei”, a declarat Claudiu Doroș, Director General Evergent Investments.

Compania a încheiat anul 2020 cu un rezultat net neauditat de 56,08 milioane lei, format din profit net și câștig net reflectat în rezultatul reportat cu 44% mai mare decât cel bugetat. De asemenea, nivelul investițiilor de 174 milioane lei în 2020 a depășit cu 66% nivelul bugetat. Totodată, valoarea acțiunii a crescut aproape de VUAN (2,1 lei la 30 ianuarie 2021), prin reducerea discountului de tranzacționare.

Compania a investit peste 400 milioane de euro în 3 mari clase de active:

  • acțiuni cotate,
  • acțiuni necotate, în particular private equity
  • unități de fond și instrumente monetare, generând dublarea valorii activelor în acești ani.

„Pentru că performanța portofoliului listat este în mod constant peste medie, am generat un efect amplificat asupra rentabilității și a profitabilității pe termen lung. Astfel, în perioada de 10 ani între 2010 și 2020 am generat un randament mediu compus de 9,2% anual, o performanță în sine, mai ales în comparație cu randamentul mediu al tuturor fondurilor de equity din România, care a fost de 7,5%”, a declarat Cătălin Iancu, Director General Adjunct Evergent Investments.

Evergent Investments este un Administrator de Fonduri de Investiții Alternative (AFIA) autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) listat la Bursa de Valori București sub simbolul EVER. Compania a funcționat până la 1 martie 2021 sub numele SIF Moldova cu simbolul bursier SIF2. Societatea deține un portofoliu de active evaluat la 2,137 miliarde lei, la 30 decembrie 2020. Raportat la valoarea totală a activelor administrate, portofoliul de acțiuni cotate deține ponderea principală, de 70,1%, în timp ce ponderea acțiunilor necotate este de 9,9%. Principalele sectoare în structura portofoliului raportat la valoarea totală a activelor sunt: financiar 44,4%,  energetic 16%, industria prelucratoare 7%  și imobiliare 6,9%.

Evergent Investments are 38 angajați la nivel național, iar echipa executivă este formată din Claudiu Doroș în calitate de Director general (CEO) și Cătălin Iancu în calitate de Director general adjunct (Deputy CEO). În februarie, au fost aleși ca membri ai Consiliului de administrație ai Evergent Investments: Ceocea Costel, Ciorcilă Horia, Doroș Liviu Claudiu, Iancu Cătălin-Jianu-Dan și Radu Octavian-Claudiu.

FOTO: Claudiu Doroș și Cătălin Iancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *