Primăria Municipiului Iași a semnat, joi, contractul cu producătorul de material rulant Bozankaya pentru furnizarea a celor 18 tramvaie, arată un comunicat. Mijloacele de transport sunt achiziţionate cu fonduri europene prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), subliniind astfel angajamentul companiei pentru modernizarea infrastructurii urbane în conformitate cu standardele europene.
„În urma contractului pentru 16 tramvaie semnat în 2019, împreună cu municipiul Iași am decis să extindem această colaborare prin inițierea unui nou proiect pentru 18 mijloace de transport noi”, a declarat Emrah Dal, vicepreședinte al companiei Bozankaya.
„Noile tramvaie vor aduce o creștere semnificativă a mobilității și a eficienței economice. Acestea vor contribui la reducerea diferenței dintre traficul de vârf și cel din afara orele de vârf, astfel că vor îmbunătăți serviciile de transport în timpul weekend-urilor. În plus, introducerea acestor tramvaie noi va duce la retragerea din circulație a unui număr echivalent de vehicule vechi. Contractul intră de astăzi în vigoare din punctul de vedere operațional deoarece vom emite ordinul de începe al lucrărilor, al furnizării pentru noi”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.
Potrivit comunicatului, valoarea totală a proiectului este de 168 milioane de lei, ia primul tramvai va ajunge în Iaşi în aproximativ 15 luni, livrările ulterioare fiind planificate la fiecare trei luni. Noile tramvaie vor avea o capacitate minimă de 164 de pasageri, dintre care cel puțin 44 de locuri pe scaune. Acestea vor avea o lungime de aproximativ 20 de metri și sunt dotate cu tehnologii de ultimă generație, aer condiționat, încălzire, Wi-Fi, GPS, panouri LED, sisteme de climatizare, sisteme de avertizare în caz de coliziune, reprezentând o investiţie în viitorul mobilităţii urbane din municipiul Iaşi.