Producătorul auto chinez BYD Co. a primit subvenţii guvernamentale directe în valoare de cel puţin 3,4 miliarde de euro, în cadrul strategiei Beijingului de a domina piaţa automobilelor electrice şi a altor tehnologi verzi, susţine un nou studiu publicat miercuri de un institut german, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Ajutoarele pentru cel mai mare producător chinez de automobile electrice au crescut de la 220 milioane de euro în 2020, până la 2,1 miliarde de euro doi ani mai târziu, a estimat miercuri Institutul de la Kiel pentru Economia Mondială. În plus, BYD a beneficiat şi de sprijinul oferit de producătorii locali de baterii, dar şi de reducerile acordate celor care cumpără automobilele sale, se mai precizează în acest studiu publicat într-un moment în care Uniunea Europeană investighează ajutoarele de stat incorecte de care au beneficiat producătorii chinezi de automobile electrice.
Subvenţii similare cu cele acordate BYD „au permis firmelor chineze să crească rapid, să domine piaţa chineză şi au facilitat expansiunea pe pieţele din UE”, susţine Institutul de la Kiel pentru Economia Mondială, care consiliază şi guvernul german.
Uniunea Europeană este presată să reechilibreze relaţiile comerciale cu China pe măsură ce unele ţări membre, precum Franţa, vorbesc de o ameninţare economică de pe urma unui val de produse chineze care inundă piaţa comunitară. BYD şi compatrioţii săi Nio şi Geely se extind în Europa după ce au crescut în China, unde producători occidentali, precum Tesla şi Volkswagen, pierd teren în contextul unui război agresiv al preţurilor pe segmentul automobilelor electrice.
Institutul de la Kiel pentru Economia Mondială subliniază că aproape toate companiile chineze listate au primit subvenţii guvernamentale directe, institutul menţionând în mod special sprijinul oferit pentru producătorii de turbine eoliene, panouri fotovoltaice şi fabricanţii de materiale rulant. Ajutoarele industriale din China sunt “de cel puţin trei sau patru ori” mai mari decât în ţările mari din UE şi OCDE, susţine Institutul de la Kiel pentru Economia Mondială.
UE a pus la punct un fond de inovaţie în valoare de 40 de miliarde de euro pentru a concura cu China şi subvenţiile prevăzute de autorităţile americane în Inflation Reduction Act. În luna octombrie a anului trecut, Comisia Europeană a lansat o anchetă pentru a stabili dacă ajutoarele chineze pentru companii precum BYD, SAIC şi Geely au dat industriei chineze un avantaj incorect.
BYD a început ca un producător de baterii, dar a investit sume mari în cercetare şi dezvoltarea de tehnologii în domeniul automobilelor electrice şi vehiculelor plug-in hybrid. BYD a putut să crească semnificativ atunci când piaţa auto din China a decolat graţie subvenţiilor generoase oferite la achiziţionarea de automobile electrice. Compania, care în 2023 a raportat un profit net de aproximativ 30 de miliarde de yuani (4,2 miliarde de dolari), a putut să îşi devanseze rivalii occidentali la capitolul preţ în China, în condiţiile în care modelul său de tip hatchback Seagull se vinde pentru mai puţin de 10.000 de dolari.