Profitul Hidroelectrica a scăzut, în primul trimestru al anului, iar cel al Romgaz a crescut, veniturile pentru amândouă fiind în scădere, potrivit rapoartelor pe primul trimestru remise bursei. Hidroelectrica și Romgaz sunt cele mai mari companii ale statului român.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Producătorul de electricitate Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 1,32 miliarde lei, în scădere cu 23% față de 2023, principalul motiv al scăderii profitabilității fiind diminuarea prețurilor de vânzare a energiei electrice și a cantității de energie electrică vândute. Veniturile au scăzut și ele cu 22% față de aceeași perioada a anului 2023, la 2,53 miliarde lei. Nu numai în România a scăzut prețul de piață al energiei, ci în toată Europa, trecând impactul crizei energetice de după invazia rusă în Ucraina. Cel mai mult a scăzut prețul energiei pe fondul „sugrumării” consumului industrial, care, de trei ani, nu-și mai revine.

Este de precizat că 2023 a fost un an excepțional pentru Hidroelectrica care a realizat un profit de 6,3 miliarde lei (peste 1,2 miliarde de euro) – al doilea cel mai mare din istoria României, în contextul unor prețuri foarte mari ale energiei și livrărilor record atât pe piața clienților mari dar și pe cea de retail, unde compania a pătruns de doar câțiva ani.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Hidroelectrica este cel mai mare producător de electricitate din România, deținând o capacitate instalată de 6.400 MW. Este și cel mai ieftin producător, dintre toți cei care folosesc sursele clasice de generare a energiei.

Pe fondul unor livrări mai mici, profitul Romgaz a crescut cu 30%, până la 1,24 miliarde de lei, în ciuda unor vânzări mai mici și a unor prețuri de piață de asemenea în depreciere. A câștigat însă pe fondul reducerii cu peste 50% a taxelor și impozitelor pe care le-au plătit statului, de unde și creșterea de profit. Cel mai mult au contat viramentele pe venitul suplimentar înregistrat care su scăzut cu 399 milioane lei. Mai clar, s-a redus baza de impozitare pentru Romgaz, pentru că statul a primit mult mai puțin taxe și impozite considerând că societatea din Mediaș n-a mai înregistrat venituri suplimentare.

Producția Romgaz pe T1 a crescut cu 4,3%, până la 1,2 miliarde metri cubi, o veste bună pentru că zăcămintele de gaz sunt în depletare continuă.

Atât Hidroelectrica cât și Romgaz sunt listate la Bursa de Valori București. Capitalizarea H2O este de 60 de miliarde lei iar cea a Romgaz de 20 de miliarde lei.