UPDATE AFM, despre blocarea Casa Verde Fotovoltaice pe 2023: Urmează să se publice lista cu instalatorii validați în a doua sesiune. Programul se va relua săptămâna viitoare/ În 2024 programul va avea un buget de 2 miliarde lei

panouri solare, fotovoltaice Sursa foto: Pixabay

Update: Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis, la solicitarea Economedia, că urmează să se publice lista cu instalatorii validați în a doua sesiune, pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, care în prezent este blocat. Reprezentanții AFM spun că vineri, 12 ianuarie, a fost ultima zi de depunere a garanțiilor și acum este în perioada în care s-au cerut clarificări la garanții. După ce se va publica lista, se va putea relua programul săptămâna viitoare.

Știrea inițială: Programul “Casa Verde Fotovoltaice” va avea pentru acest an un buget de două miliarde de lei şi ne vom opri atunci când vom avea panouri fotovoltaice şi pe ultimul acoperiş din România, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, conform Agerpres.

“Aşa cum am mai spus-o şi în trecut, ne oprim atunci când vom avea panouri fotovoltaice şi pe ultimul acoperiş din România. Două miliarde este cu siguranţă un buget-record, la fel şi cum şi 1,75 miliarde a fost un buget-record pentru anul 2023, dar ne propunem să fim chiar mai ambiţioşi. Vom deschide o nouă sesiune “Casa Verde Fotovoltaice” în acest an, dacă se constată capacitate de instalare a acestor panouri. Un alt lucru pe care îl consider foarte important este legat de Programul “Rabla Plus”. Din nou, o să avem un buget-record pe acest program, respectiv un miliard de lei, faţă de 780 de milioane cât am avut anul trecut. E o creştere substanţială şi spun acest lucru pentru că vom păstra tendinţa pe care am stabilit-o şi în alţi ani, respectiv aceea de a lua sume de bani de la “Rabla Clasic”, adică de la motoarele cu combustie internă şi de a-i muta la “Rabla Plus”. Sper să avem, la sfârşitul anului viitor, nişte cifre extraordinare, având în vedere acest buget pe care nu l-am mai avut niciodată”, a spus Fechet.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Un alt program nou ce va fi derulat în acest an cu buget de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) este “Rabla pentru tractoare şi maşini agricole”.

“Într-o fază destul de incipientă aş spune, este “Rabla la tractoare şi maşini agricole”, un program despre care s-a mai discutat. Ne propunem ca, în baza unui ajutor de minimis de maximum 30.000 euro pe fiecare fermier, să finanţăm achiziţia de tractoare şi maşini agricole, pentru că astfel de investiţii nu au fost până acum finanţate din bugetul Fondului pentru Mediu. De asemenea, tot la capitolul programe noi aş vrea să mai anunţ două programe pe care le vom finanţa în anul 2024. Primul dintre ele se referă la finanţarea “Săptămânii Verzi” în şcolile din România. Continuă, “Iluminatul public stradal”. Încă există în România sate sau comunităţi care folosesc lămpi ineficiente din punct de vedere energetic, lămpi vechi, foarte mari consumatoare de energie. Şi acest program se va opri când şi ultima uliţă din România va avea iluminat cu led. Am prins în acest program 500 de milioane de ei. Vom deschide un nou program de eficienţă energetică în clădiri publice, pentru care am alocat 600 de milioane de lei”, a menţionat ministrul de resort.

Potrivit oficialului, pentru construirea de piste de biciclete va fi alocat un buget de 600 de milioane de lei, în timp ce pentru Programul de apă-canal, pe baza unui buget de 1,5 miliarde de lei, ar urma să fie finanţate sisteme integrate de alimentare cu apă şi staţii de canalizare.

În plus, 500 de milioane de lei reprezintă finanţarea de care va beneficia un program care vizează decontaminarea siturilor poluate din România, a transmis Mircea Fechet.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Până una-alta programul “Casa Verde Fotovoltaice” pe 2023 rîmâne blocat. Ce să mai vorbim despre cel pe 2024?

    • Bună ziua. Am cerut la AFM o părere în acest sens. Este update în articol cu răspunsul AFM. Mulțumim de semnalare!

  2. Toate aceste programe trebuie să fie anulate. Din taxele plătite de toți se dau subvenții ca să își cumpere unii mașini , in cazul Rabla Plus mașini de zeci de mii de euro.
    Pentru fotovoltaice subvenția pleacă in China , România neavând producție de panouri și invertoare.
    Nici producție de tractoare și utilaje agricole nu mai avem , dar noi subvenționăm importul acestora.
    Toate aceste programe dau unora cu venituri cel puțin medii bani din taxele plătite de toți și nu ajută cu nimic industria din România. Practic subvențiile se duc către străini. Interesele cui slujesc acești guvernanți ?

  3. nu spuneai mai feketee ca s-a deblocat de anul trecut?
    Ale naibii lacate, nu mai ciolacu are cheile…

    • Ca de se reia programul casa verde pentru cei care au depus dosarul în 2023?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.