Programul „Rabla 2025” are un buget de 1,43 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât în 2024 / Ecotichetul pentru mașinile electrice ajunge la maximum 7.500 de euro

masini intr-o parcare suspendata Sursa foto: Freepik / bearfotos

Bugetul Programului “Rabla” din acest an va fi de 1,43 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât cel din 2024, iar valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice a fost majorată la 7.500 de euro, față de 5.000 de euro în anul anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis miercuri, de Agerpres.

„Prin acest program ne propunem să aducem pe străzile din România zeci de mii de autoturisme nou-nouțe, mai puțin poluante. Dacă vă doriți un motor mai curat, cu consum mai mic sau o mașină mai sigură, pregătiți-vă să vă înscrieți în Rabla 2025! Cea mai mare noutate și cea mai așteptată de toată lumea este valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice, pe care am crescut-o la 37.000 de lei, aproximativ 7.500 de euro. Sperăm ca anul acesta Programul Rabla să fie un program care să întreacă orice așteptare, să bată orice alt record. O altă noutate este legată de modalitatea de înscriere. Ne propunem să dăm posibilitatea românilor să se înscrie direct în aplicația Administrației Fondului pentru Mediu, fără dealeri, fără alți intermediari, voucherul putând fi decontat la orice producător. O altă noutate: avem un buget record de 1,43 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât bugetul anului trecut, pe care sperăm să îl epuizăm cât mai rapid, pentru că vom avea o singură sesiune. Colegii de la AFM afirmă că, în ultimii 20 de ani, datorită programului pe care îl numim în continuare Rabla, probabil cel mai iubit de români, am casat peste un milion de autoturisme în România”, a declarat ministrul de resort, Mircea Fechet, în comunicat.

Caracteristicile Programului Rabla

Programul “Rabla” are caracter multianual, se aplică la nivel național și se desfășoară în perioada 2025-2030.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Finanțarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru Mediu, constituite din scoaterea la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, în limita creditelor de angajament și bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual al Fondului pentru Mediu, aprobat conform legii.

„În 2025, Programul Rabla intră într-o nouă eră a eficienței și accesibilității, prin lansarea unei noi aplicații digitale care simplifică procesul de înscriere și reduce timpul de analiză a dosarelor. Aceste măsuri vin după consultări directe cu producătorii auto și reconfirmă rolul programului Rabla ca un instrument vital pentru modernizarea parcului auto și protecția mediului”, a precizat președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform Ghidului de finanțare al programului, trimis deja la Monitorul Oficial pentru publicare, cuantumul ecotichetului a fost stabilit astfel: 10.000 de lei (aproximativ 2.000 de euro) pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete; 12.000 de lei (aproximativ 2.400 de euro) pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 15.000 de lei (aproximativ 3.000 de euro) pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau o motocicletă electrică; 37.000 de lei (aproximativ 7.500 de euro) pentru un autovehicul nou 100% electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 120.000 de lei (aproximativ 24.000 de euro) pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau 100% electric, în cazul instituțiilor publice și unităților administrativ-teritoriale.

„Este obligatorie înmatricularea permanentă la autoritățile competente din România, pe numele beneficiarului, a autovehiculului nou achiziționat în cadrul programului, pe o perioadă de cel puțin 18 luni de la emiterea facturii. Prin excepție, în cazul în care autovehiculele noi pentru care a fost acordată finanțarea sunt achiziționate în sistem leasing, înmatricularea permanentă pe numele beneficiarului este obligatorie la sfârșitul perioadei de leasing. De asemenea, este interzisă beneficiarilor înstrăinarea autovehiculelor nou-achiziționate în cadrul programului, pe o perioadă de 18 luni de la data emiterii facturii, prevedere ce se aplică inclusiv în cazul beneficiarilor care au achiziționat autovehiculele noi în sistem leasing”, notează Ministerul Mediului.

Potrivit MMAP, pentru înscrierea în noul program “Rabla”, solicitanții vor fi cei care vor trebui să completeze, într-o aplicație informatică gestionată de AFM, o cerere în acest sens și să încarce toate documentele necesare, inclusiv cele ce dovedesc casarea unei mașini. Finanțarea se acordă în limita bugetului aprobat.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale pot solicita un număr de maximum 25 de ecotichete în cadrul unei sesiuni de înscriere, fără a fi necesară casarea unui autovehicul uzat.

Persoanele fizice pot solicita maximum două ecotichete în cadrul unei sesiuni de înscriere, câte unul pentru fiecare autovehicul nou ce urmează a fi achiziționat.

Durata totală de implementare este de 90 de zile de la obținerea statutului de “beneficiar finanțare”. În acest interval, producătorii sunt obligați să emită și să introducă factura electronică în aplicație și să finalizeze formalitățile de vânzare-cumpărare și predare-primire a autovehiculului nou.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.