Proiect de lege: Limitarea bonusurilor pentru conducerea ASF când firmele supravegheate dau faliment

asf, autoritatea de supraveghere financiara Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputata neafiliată Oana Cambera, împreună cu mai mulți membri ai REPER, au depus în această săptămână, la Camera Deputaților, un proiect de lege prin care se cere limitarea bonusurilor de performanță pentru conducerea Autoritatea de Suraveghere Financiară (ASF) în momentul în care firmele supravegheate din piață dau faliment, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani cu City Insurance și cel mai recent cu Euroins.

În proiectul de lege se propune „instituirea unei limitări asupra dreptului membrilor Consiliului A.S.F. la acordarea altor venituri decât cele lunare, respectiv salariul și indemnizația de membru al Consiliului, pe perioada anului în care s-a produs evenimentul cu impact negativ, dacă evenimentul ce a produs destabilizarea pieței financiare putea fi evitat prin îndeplinirea atribuțiilor cu bună-credință”.

„Pe parcursul unui singur an, am asistat la falimentul a două companii de asigurare care dețineau împreună aproximativ 66% din piața asigurărilor RCA din România, ceea ce produce o puternică destabilizare a pieței asigurărilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară a rămas sub aceeași conducere, iar Președintele a încasat pe parcursul anului trecut 3 salarii bonus pentru excelență. Mai mult, deși se cunoșteau unele informații cu privire la problemele din cadrul unei societăți de asigurare, aceste informații nu au fost cuprinse în cadrul raportului prezentat de A.S.F în fața comisiilor de specialitate ale Parlamentului”, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit documentului, în urma analizei legii care reglementează activitatea A.S.F, deputații au constatat că este un cadru legal foarte vag, începând de la modul opac de numire a conducerii A.S.F. și până la răspunderea membrilor Consiliului în fața Parlamentului, a modului în care raportează sau ce bonusuri își acordă, indiferent de rezultatele manageriale.

De asemenea, în proiect se mai propune ca președintele, prim-vicepreședintele și vicepreședinții ASF să poată fi revocați din funcție și în urma neîndeplinirii atribuțiilor specifice ale ASF, după cum urmează: 

  • Președintele și prim-vicepreședintele pot fi revocați din funcție și pentru neîndeplinirea de către A.S.F. a uneia sau a mai multor atribuții prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență, care are ca urmare perturbarea semnificativă a sectoarelor supravegheate de A.S.F. precum și pentru încălcarea gravă sau îndeplinirea cu rea-credință a prevederilor legale cu privire la activitatea A.S.F. .
  • Vicepreședinții pot fi revocați din funcție și în situații de neîndeplinire a atribuțiilor specifice corespunzătoare sectorului de supraveghere financiară pentru care au fost numiți.

Președintele ASF a primit, în 2022, trei salarii suplimentare de câte 12.500 de euro

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, a primit, în 2022, 15 salarii de câte 12.500 de euro, trei dintre ele fiind salarii suplimentare, dintre care unul a fost bonus de „performanță excelentă” pentru performanța activității sale din anul anterior, 2021, exact anul în care City a intrat în insolvență, RCA a început să-și crească prețul și informațiile despre lipsa de solvabilitate a Euroins au fost trecute cu vederea, scrie Libertatea.

Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, a avut un salariu net de 12.000 de euro lunar în 2021, conform ultimei declarații de avere disponibile, depusă de acesta în primăvara lui 2022.

Cele mai recente date, confirmate pentru Libertatea de surse din interiorul ASF, arată că, un an mai târziu, în 2022, președintele a primit în plus trei salarii. Acestea adaugă 36.000 de euro net pe an la venitul de 150.000 de euro anual, provenit din salariile regulate.

Cele trei salarii bonus au fost date în 2022 pentru: performanțele din anul anterior, 2021, de ziua ASF și de Crăciun. Fiecare om din ASF are această clauză în contractul de muncă. Munca lui este evaluată și ia 50% din salariu pentru activitate bună, 75% pentru foarte bine și 100% pentru excepțional. Președintele Nicu Marcu a fost evaluat la performanțe excepționale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu erau suficiente salariile nerusinate, mai au si bonusuri … Or sa ramana doar ei in tara, curand …

  2. Ce imbecilitate!!!
    “Președintele ASF a primit, în 2022, trei salarii suplimentare de câte 12.500 de euro”
    De ce cascaval la incompetenți?
    Fara salariu timp de 6 luni un caz de declarare insolvență!
    Iar de se retrage intre timp sa devina penal si parte la plata daunei!

  3. cum sa jignești, sa umilești și să furi o țară? foarte simplu…. înființezi ASF…. o autoritate de nesupraveghere care să beneficieze de salarii NESIMȚITE care să nu facă nimic.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.