Proiect: Ministerul Finanțelor vrea să își pună doi membri în CIFGA, un comitet al EximBank ai cărui membri sunt plătiți cu mii de euro. Modificarea e necesară “în scopul unei coordonări eficiente a activității decizionale”

Eximbank

Ministerul Finanțelor propune modificarea unei hotărâri de guvern din 2007, deja modificată de multe ori în trecut, pentru a majora componența unui comitet al Eximbank cu încă doi membri, aceștia fiind reprezentanți ai Ministerului Finanțelor. Este vorba despre Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA), care este organul de decizie cu privire la activitatea desfășurată de Exim Banca Românească, în numele și contul statului. Îmbogățirea cu încă doi membri a CIFGA ar fi necesară în scopul unei coordonări eficiente a activității decizionale a CIFGA precum și vederea excluderii unor eventuale blocaje în luarea deciziilor, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, care se află deocamdată postat în transparență decizională. De asemenea, activitatea desfășurată de Exim Banca Românească a cunoscut în ultimii ani o intensificare ca urmare a implementării schemelor de sprijin, mai spun inițiatorii proiectului. Conform acestora, “având în vedere faptul că este vorba de o modificare a componenței CIFGA estimăm că pentru următorii 5 ani nu va genera impact financiar”.

Mai precis, proiectul de hotărâre vizează modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de
Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și
asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. în numele și în contul statului.

Prezentul act normativ a fost elaborat la inițiativa Ministerului Finanțelor și are ca scop completarea componenței Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări stabilită conform Anexei 1 din Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 cu modificările și completările ulterioare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Comitetul, cu atribuții importante, de altfel (conform descrierilor din statut), are doar câteva întâlniri lunar (spre exemplu, în 2021 avusese 47, în total – deci aproximativ 4 pe lună), iar membrii acestuia primesc mii de euro pentru asta, deși unii dintre ei nu au experiență directă în domeniul bancar, după cum arăta Economedia într-un articol publicat la începutul anului:

EXCLUSIV Secretarii generali ai Guvernului României încasează lunar mii de euro de la banca de stat EximBank, cu sau fără experiență de lucru în domeniul bancar

Ce e CIFGA și cum se compune

Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) examinează și aprobă reglementările interne specifice operațiunilor desfășurate în numele și contul statului, precum și activitatea și produsele acordate în calitate de agent al statului. Comitetul este alcătuit din reprezentanți ai organelor de specialitate ale administrației publice centrale și ai EximBank.

Activitatea de stimulare a dezvoltării sectoriale și regionale, precum și susținerea strategiei naționale de export se desfășoară de Banca de Export-Import a României EXIMBANK-S.A., sub coordonarea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări care este organul de decizie, cu privire la activitatea desfășurată de EXIMBANK-S.A., în numele și contul statului.

Conform unui raport EximBank pentru 2021, în cursul acelui an Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se întrunise de 47 de ori.

Componența Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări este stabilită conform anexei nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 cu modificările și completările ulterioare.

Secretarul general al guvernului apare ca membru în acest Comitet (punctul 4), care mai include încă doi reprezentanți ai SGG.

Această “anexă 1” a fost modificată de 11 ori din 2007 încoace, după cum se poate vedea AICI, cea mai recentă schimbare fiind operată în 2021.

Printr-o HG din 2021, se modifică componența acestui comitet, iar la pozițiile 13 și 14 apar acum încă un Reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, respectiv un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne.

Fiecare dintre cele 15 persoane din componența comitetului primește 20% din salariul lunar al preşedintelui Băncii, conform Adevărul.ro.

Descrierea situației actuale, conform notei de fundamentare. Ce se modifică și de ce crește acest comitet?

Organizarea și funcționarea Comitetului Interministerial de Finanțări, garanții și Asigurări, atribuțiile și competențele Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări precum și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Exim Banca Românească (fosta Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A.) în numele și în contul statului, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări funcționează cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export- Import a României EXIMBANK-S.A., republicată, cu completările și modificările ulterioare.

Exim Banca Românească (fosta Banca de Export-Import a României EXIMBANK-S.A.) are misiunea de a susține mediul de afaceri românesc, de a-și diversifica oferta de produse în numele și contul statului precum și de a mări numărul produselor destinate susținerii financiare a domeniilor prioritare.
Activitatea de stimulare a dezvoltării sectoriale și regionale precum și susținerea strategiei naționale de export se desfășoară de Exim Banca Românească, sub coordonarea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări care este organul de decizie, cu privire la activitatea desfășurată de Exim Banca Românească, în numele și contul statului.

Componența Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări este stabilită conform Anexei 1 din Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 cu modificările și completările ulterioare.

“Activitatea desfășurată de Exim Banca Românească în nume și cont stat a cunoscut în ultimii ani o intensificare ca urmare a implementării schemelor de sprijin introduse pe Cadrul temporar al Comisiei UE pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul epidemiei de COVID-19 (CE C(2020) 4565 final/01.07.2020)și respectiv Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (C1890 Final 23.03.2022), prin care au fost puse în practică măsuri de sprijin pentru companii mari și întreprinderi mici și mijlocii cu cifra de afaceri peste 20 milioane lei”, spun inițiatorii proiectului.

Ce se modifică?

Ministerul Finanțelor propune modificarea Anexei 1 a Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 prin majorarea componenței acesteia cu doi reprezentanți ai Ministerului Finanțelor “în scopul unei coordonări eficiente a activității decizionale a CIFGA precum și vederea excluderii unor eventuale blocaje în luarea deciziilor”, conform inițiatorilor proiectului.

“Această modificare se impune având în vedere rolul acestui minister în gestionarea fondurilor puse la dispoziția Eximbank în numele și în contul statului, precum și a expertizei acestuia în administrarea și monitorizarea datoriei publice rezultată din activitatea desfășurată de către Exim Banca Românească în numele și în contul statului, în contextul creșterii complexității și a volumului de activitate desfășurată în nume și cont stat sub coordonarea CIFGA, care prin instrumentele financiare promovate si prin implicațiile asupra deficitului bugetar și a datoriei publice corespunde activitatii și competențelor Ministerului Finanțelor”, se arată în nota de fundamentare.

“Menționăm faptul că modificările aduse conferă întărirea capacității instituționale privind administrarea eficientă și prudentă a datoriei publice, fiind în măsură să crească atât operativitatea în luarea deciziilor cât și gestionarea eficientă și prudentă a riscurilor asociate portofoliului de datorie publică.
De asemenea, creșterea volumului operațiunilor în nume și cont stat (atât garanții cât și finanțări și asigurări) au condus la un risc de concentrare ridicat, crescând în ultimii ani numărul operațiunilor care au necesitat aprobarea Guvernului, Ministerul Finanțelor fiind instituția care în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, pentru operațiunile care depășesc pragul de 50 milioane Euro pe debitor sau grup de debitori, promovează Memorandumurile de aprobare a tranzacțiilor aprobate de către CIFGA care necesită aprobarea Guvernului (în ultimii 5 ani au fost întocmite un număr de 19 astfel de memorandumuri). în acest sens, consolidarea numărului reprezentanților Ministerului Finanțelor în CIFGA este foarte importantă, riscurile financiare și fiscale asociate creșterii expunerilor și a riscului de concentrare fiind semnificative”, susțin inițiatorii proiectului.

Potrivit notei de fundamentare, fondurile statului plasate la Eximbank la data de 30.09.2023 sunt în sumă totală de 5,4 miliarde lei, din care 2,1 miliarde lei reprezintă fonduri pentru acordări de produse în condiții de piață și 3,3 miliarde lei fonduri pentru implementarea măsurilor de ajutor de stat, sumele angajate în numele în contul statului fiind de 7,7 miliarde lei (valoarea maxim posibilă a garanțiilor și asigurărilor/reasigurărilor acordate în numele contul statului, se determină prin aplicarea coeficientului de multiplicare a fondurilor statului la fondurile disponibile la finele perioadei. Coeficientul de multiplicare a fondurilor statului este calculat anual de către Eximbank aprobat de Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții si Asigurări (care aprobă și metodologia de calcul).

Conform inițiatorilor proiectului, “având în vedere faptul că este vorba de o modificare a componenței CIFGA estimăm că pentru următorii 5 ani nu va genera impact financiar”.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: