În luna iunie a.c., BCE a publicat primul său raport de progres privind faza de pregătire a euro digital, ce prezintă evoluții legate de proiectarea unor aspecte cheie ale respectivei monede și următorii pași ai proiectului. Conținutul acestui document oferă argumente la zi pentru demontarea unor relatări eronate din spațiul public în privința noii soluții de plată digitală[i].  

Cu câteva zile în urmă, un post de televiziune dădea de înțeles că Banca Centrală Europeană (BCE) a adoptat deja o monedă digitală de bancă centrală (altfel spus euro digital) și că de acum încolo toate tranzacțiile vor trebui făcute cu aceasta. Mai mult, participanții la emisiune au susținut că BCE a dat un semnal clar țărilor din Uniunea Europeană în privința “stopării cash-ului” și că evoluțiile în cauză vor duce la un control evident al societății asupra tuturor sumelor din conturile bancare, toata lumea trebuind să raporteze ce sume au intrat în cont, cât a cheltuit și pe ce a cheltuit. Niciuna din aceste afirmații nu are susținere în evidența faptică: (1) BCE nu a adoptat încă euro digital; (2) BCE  nu  îndeamnă la eliminarea plăților cu numerar (cash), din contră instituția  se pronunță pentru  coexistența numerarului cu euro digital; (3) BCE depune eforturi  susținute ca dreptul la  viață privată al cetățenilor utilizatori ai euro digital să fie protejat.  Că așa stau lucrurile și nu altfel este confirmat de recentul raport de progres al BCE privind euro digital, după cum vom vedea în continuare.

Calendarul proiectului euro digital

Proiectul euro digital fost lansat de către Eurosistem (BCE și băncile centrale naționale din zona euro) în octombrie 2021 și a debutat cu o fază de investigație, în cadrul căreia au fost analizate posibilele caracteristici de proiectare ale noii monede digitale și mecanismele sale de distribuție. În iunie 2023, Comisia Europeană a emis o propunere legislativă privind stabilirea unui euro digital. În octombrie 2023, Consiliul Guvernatorilor BCE a apreciat că proiectul supus analizei este fezabil și a decis intrarea acestuia în faza de pregătire. Obiectivul acestei etape, care va dura până la 31 octombrie 2025, este de a crea condițiile necesare unei emiteri potențiale a euro digital. După cum se specifică in raportul de progres, cea de a doua fază va include finalizarea setului unic de reguli (“rulebook”) privind derularea plăților cu euro digital și selectarea furnizorilor care vor asigura platforma și infrastructura necesare pentru noua monedă. De asemenea, Eurosistemul va face teste suplimentare și se va implica mai puternic în apecte tehnice privind euro digital, cum ar fi plățile off-line și un plan de implementare (“roll-out plan”). Activitățile tehnice ale Eurosistemului vor fi conduse în paralel cu procesul legislativ de adoptare a reglementării privind euro digital.  Legiuitorii europeni (Consiliul UE și Parlamentul European) vor putea ajusta textul legislativ în funcție de progresele tehnice înregistrate de Eurosistem, după cum și acesta din urmă va modifica standardele tehnice pentru a corespunde unor eventuale amendamente legislative. Spre sfârșitul anului 2025, Eurosistemul va decide dacă va emite sau nu euro digital, dar nu va face aceasta decât dacă procesul legislativ a fost finalizat.  Prin urmare, cei care afirmă că BCE a adoptat deja o monedă de tip CBDC sunt ori prost informați, ori urmăresc alte scopuri.

De ce protejarea dreptului la viață privată a utilizatorilor de euro digital este importantă pentru Eurosistem?

De la bun inceput, moneda euro digital a fost proiectată pentru a asigura cel mai înalt grad posibil de protecție a vieții private și a datelor utilizatorilor acesteia, în condițiile respectării reglementărilor existente împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului.  Plățile cu noua moneda digitală vor putea fi făcute, atât off-line, cât și on-line. În cazul funcționalității off-line, euro digital va oferi un nivel de protecție pentru utilizatorii săi similar plăților cu numerar (cash): datele personale privind tranzacțiile vor fi cunoscute numai de plătitor și beneficiarul plății și nu vor fi puse la dispoziția altor persoane. În situația tranzacțiilor on-line cu euro digital, Eurosistemul va asigura standarde de protecție mult mai înalte decât cele oferite de soluțiile comerciale de plată actuale.

Demersul Eurosistemului descris mai sus are mai multe explicații. În primul rând, acesta este conștient de faptul că plățile reprezintă pentru mulți cetățeni UE o problemă ce ține de viața lor privată, aceștia nefiind confortabili cu ideea că tranzacțiile lor bancare ar putea fi urmărite de către firme tehnologice, bănci sau guverne. Mai mult, nu este vorba doar de preocupările cetățenilor, ci de un drept al acestora. Totodată, BCE este interesată ca proiectul euro digital să aibă succes, în caz contrar imaginea sa publică urmând a fi afectată puternic negativ, ceea ce o bancă centrală nu-și poate permite, întrucât eficiența  principalelor sale politici (în special politica monetară) se bazeaza pe încrederea  publicului în acțiunile sale. În cadrul proiectului euro digital, BCE și băncile centrale  naționale din Eurosistem au realizat multiple sondaje pentru a identifica care sunt trăsăturile necesare noii monede digitale pentru ca cetățenii să o utilizeze pe scară largă, aceste investigații relevând că cea mai importantă caracteristică este asigurarea dreptului la viața privată.  Mai trebuie precizat că BCE, în calitate de bancă centrală ce lucrează pentru binele public și nu neapărat pentru obținerea de profit, nu este interesată să colecteze și să comercializeze date despre identitatea și preferințele de plată ale utilizatorilor. Prin urmare, toți acești factori fac ca BCE/Eurosistemul să urmărească asigurarea unui grad cât mai înalt de protecție a vieții private a utilizatorilor de euro digital.

Euro digital în plățile off-line: funcționalitate similară numerarului

Raportul de progres precizează că Eurosistemul dezvoltă o funcționalitate off-line[ii] care va permite utilizatorilor de euro digital să facă plăți în absența unei conexiuni la Internet, în condițiile în care contul lor de euro digital a fost alimentat, în prealabil,   printr-un transfer de fonduri dintr-un cont bancar obișnuit sau de la un ATM.   Potrivit raportului, “plățile vor fi validate direct de către două dispozitive off-line – de ex. telefoane mobile sau carduri de plăți – aparținînd celor două părți implicate în tranzacție, fără a fi nevoie de un sistem centralizat sau o terță parte”. De exemplu, pentru o plată off-line cu telefoane mobile inteligente va fi suficient ca cele două dispozitive de acest tip implicate în tranzacție să aibă  aplicația privind euro digital și să fie ținute unul lângă altul  pentru ca banii să fie transferați. Informațiile privind tranzacția vor rămâne în cele două telefoane, fără ca vreo altă persoană (banca plătitorului, banca beneficiarului sau Eurosistemul) să aiba acces la acestea, așa cum este și în cazul numerarului. Deci nici vorbă ca cineva să raporteze cât și pe ce a cheltuit  banii.

Euro digital on-line: protecție a vieții private mai înaltă decât cea oferită de mijloace de plată similare

Eurosistemul a optat pentru un model de distribuție indirectă pentru euro digital. Potrivit acestui model, BCE va emite euro digital (care va reprezenta un pasiv al băncii centrale) și va asigura  servicii de decontare, dar accesul la noua monedă digitală se va face prin intermediul furnizorilor de servicii de plăți,  ce vor deschide pentru aceasta  conturi  pentru utilizatorii finali (persoane fizice, comercianți și firme).  O abordare similară se regăsește în cazul distribuirii bancnotelor (monedă de bancă centrală), acestea fiind obținute de clienți de la intermediari financiari și nu direct de la emitentul lor.

La nivelul Eurosistemului, protecția vieții private pentru plățile on-line va fi asigurată prin aceea că nu va fi posibil pentru entitatea respectivă să stabilească o legatură între tranzacțiile efectuate și persoane individualizate. Pentru a realiza aceasta, BCE studiează aplicabilitatea celor mai noi tehnici de întărire a protecției vieții private (de ex. criptare, hashing, pseudoanonimizare) și este angajată să evalueze în mod continuu noi metode care ar fi fezabile și efective pentru euro digital. Raportul precizează că “datele schimbate între furnizorii de servicii de plăți și Eurosistem vor fi segregate. Ca rezultat, Eurosistemul nu va fi în măsură să identifice utilizatorii finali sau să stabilească o legatură între oricare dintre datele procesate și un utilizator final identificat. Această trasătura în sine asigură o protecție a vieții private și a datelor mai ridicată decât cele asigurate in mod normal de soluțiile comerciale actuale”.  În aceste condiții, temerea des vehiculată în mass media că BCE/băncile centrale naționale și, prin extindere, autoritățile guvernamentale vor putea cunoaște identitatea și urmări obiceiurile de plată ale cetațenilor se dovedește a fi neîntemeiată[iii].

La nivelul furnizorilor de servicii de plată, aceștia vor avea acces la datele personale implicate de tranzacțiile on-line cu euro digital numai în măsura impusă de reglementările în vigoare, cum ar fi cele legate de lupta împotriva spălării banilor. Deci nimic deosebit față de situația actuală.  Potrivit raportului, “consimțământul explicit al utilizatorilor va fi necesar în continuare pentru ca datele lor să fie utilizate pentru oricare alte scopuri comerciale sau servicii adiționale”. Mai mult, setul unic de reguli pentru operarea euro digital (“rulebook”) va trebui să ofere asigurarea că “utilizatorilor li se va oferi șansa să ia decizii informate și că aceștia nu vor fi forțați să accepte procesarea datelor lor personale (dincolo de ceea ce este necesar conform cadrului legal) pentru a utiliza servicii de bază privind euro digital”. În completarea  soluțiilor ce țin de măsuri organizatorice și tehnologie, Eurosistemul va stabili reglementări stricte pentru a proteja informațiile utilizatorilor și se va asigura că supravegherea respectării acestora se va face de către autorități independente de protecție a datelor.

Raportul ține să sublinieze că, în ultimă instanță, punctul de echilibru dintre protecția vieții private și alte obiective de politică publică, cum ar fi lupta împotriva spălării banilor și a finanțărilor ilicite, va fi stabilit de legiuitorii europeni (Parlamentul European și Consiliul UE), atunci când vor adopta forma finala a legislației relevante privind euro digital. În caz de modificări, Eurosistemul va face ajustările cuvenite.

Emiterea euro digital nu va însemna sfârșitul numerarului

Fără suport faptic este și afirmația că BCE se pronunță pentru înlocuirea numerarului cu euro digital. Noua monedă digitală de bancă centrală a zonei euro va continua să co-existe cu numerarul în euro (și cu alte mijloace de plată), pentru a se asigura libertatea de alegere a cetățenilor și firmelor în functie de preferințele acestora.   În iunie 2023, Comisia Europeană a publicat două propuneri legislative, ce se sprijină mutual.  Prima propunere, ce privește statutul de mijloc legal de plată al euro, are în vedere să salvgardeze rolul numerarului în euro, să asigure că acesta este larg acceptat pentru efectuarea plăților și că va rămâne ușor accesibil pentru cetățeni și firme în întreaga zonă euro.  Cea de a doua propunere se referă la stabilirea unui cadru legal pentru posibila emitere a euro digital. BCE a salutat ambele inițiative și sprijină procesul legislativ în domeniu prin asigurarea de expertiză tehnică instituțiilor europene implicate.

Concluzii:  proiectul euro digital nu are o agendă ascunsă

Întrucât euro digital este o monedă digitală de bancă centrală ar fi fost de mirare ca aceasta și emitentul său (BCE) să nu devina subiect al teoriilor conspiraționiste, în lumea de azi a realităților alternative. Proiectul respectiv nu are însă o agendă ascunsă, cum se susține adesea. După cum arată raportul de progres, protejarea dreptului la viață privată este unul din pilonii noii monede digitale.  Mai trebuie remarcat că introducerea euro digital nu ține doar de Eurosistem/BCE. Această inițiativa este un proiect comun ce implică și alte instituții europene și care se desfășoară în mod transparent și cu solicitarea opiniilor părților interesate, cum ar fi: cetățeni, comercianți, firme.  Prin urmare, există o largă consultare societală. În fine, revine co-legiuitorilor europeni (Parlamentul European și Consiliul UE[iv]) să aprobe cadrul legal propus de Comisia Europeană ce prevede măsurile esențiale pentru utilizarea noului mijloc de plată. Doar în aceste condiții, posibil spre sfârșitul anului 2025, Eurosistemul va stabili dacă va emite sau nu euro digital. În luarea unei decizii favorabile emiterii va cântări foarte mult încredințarea Eurosistemului că euro digital corespunde asteptărilor societății, aspect de natura a asigura succesul acestuia.

[i] Titlul articolului se inspiră din analogia făcută între proiectul euro digital și campionatul european de fotbal de către Joachim Nagel, președintele Deutsche Bundesbank, într-o cuvântare recentă.

[ii] Modelul off-line implică soluționarea a numeroase aspecte tehnologice, operaționale și de securitate, toate acestea fiind detaliate în raport.

[iii] Furnizorii de servicii de plăți vor pseudoanonimiza datele transmise Eurosistemului, fapt ce implică că numele persoanei va fi eliminat și va fi înlocuit cu un număr de identificare fictiv (stabilit în mod aleator).

[iv] Parlamentul European reprezintă cetățenii Uniunii Europene, iar Consiliul UE reprezintă guvernele țărilor membre ale Uniunii Europene.