Propunerile Băncii Mondiale pentru pensiile speciale: Impozit progresiv, schimbarea modului de indexare a pensiilor magistraţilor şi modificări legislative, renunţarea la pensiile date angajaţilor din aviaţia civilă nou intraţi

bani, lei, finante, bancnote, bani numarati Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Experţii Băncii Mondiale, consultaţi de autorităţile române pe subiectul aşa-numitelor pensii speciale, formulează o serie de recomandări cu privire la reducerea inechităţilor din sistemul românesc de pensii. Una dintre acestea face referire la introducerea unui impozit progresiv asupra suplimentului la pensiile de serviciu finanţate de la buget şi nu din contribuţii, eventuala aplicare a unei astfel de prevederi urmând a afecta în special pensiile magistraţilor, transmite News.ro.

O altă recomandare este aceea de modificare a regulilor de indexare pentru prestaţiile magistraţilor, printre recomandări numărându-se şi revizuirea legislaţiei şi adoptarea protocoalelor de schimb de date care să permită o eficienţă sporită în gestionarea diferitelor planuri de pensii. Nu în ultimul rând, experţii recomandă renunţarea la pensiile acordate personalului aviaţiei civile, având în vedere că mulţi dintre aceştia sunt angajaţi ai unor firme private.

Banca Mondială formulează, pentru reforma pensiilor civile de serviciu, o serie de recomandări, două dintre ele vizând pensiile de serviciu ale magistraţilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Astfel, conform datelor făcute publice duminică de Ministerul Muncii, „introducerea impozitării progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finanţate de la buget” este una dintre recomandările formulate de experţii Băncii Mondiale, aceştia arătând că o astfel de decizie ar reprezenta „un mecanism eficient de reducere a inegalităţilor rezultate ar fi impozitarea specială a cotei din beneficiul finanţat de la bugetul de stat”.

„Acesta poate fi eșalonat în funcţie de cuantumul suplimentului din buget sau poate fi declanşat atunci când ponderea suplimentului depăşeşte anumiţi parametri (de exemplu, atunci când suplimentarea depăşeşte cota finanţată din contribuţii şi astfel beneficiul este definit mai mult în funcţie de completare decât de contribuţii). Beneficiile magistraţilor, de exemplu, a căror formulă este protejată de sentinţa Curţii Constituţionale a României, primesc marea majoritate (peste 90%) din beneficiul lor de la buget, şi nu din contribuţii. Cazuri de completări mult mai mari decât contribuţiile sunt posibile şi pentru alte pensii de serviciu. Chiar şi în rândul beneficiarilor de pensii speciale, există o inegalitate semnificativă între segmentul de 10% superior al beneficiarilor care primesc pensii de până la 3,5 ori mai mari faţă de cei 10% din segmentul inferior al beneficiarilor. 

Această recomandare necesită consultări suplimentare cu Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a României”, arată datele Băncii Mondiale prezentate de Ministerul Muncii.

O altă recomandare se referă la modificarea regulilor de indexare pentru prestaţiile magistraţilor.

„În timp ce toate pensiile de serviciu sunt mai mari la pensionare în comparaţie cu prestaţia generală a sistemului de pensii datorită garanţiei mai mari a ratei de înlocuire şi a unei abordări mai generoase de calcul al beneficiilor, aceste inegalităţi se reduc în timp datorită ratei de indexare mai scăzute aplicate pensiilor de serviciu, cu excepţia magistraţilor. Pentru magistrați, situația este inversă. Nu numai că beneficiul este mult mai mare decât în sistemul general, dar indexarea pe salarii este şi mai generoasă, crescând inegalitatea în timp. 

O analiză juridică ulterioară este necesară pentru opţiunile de aliniere a ratei de indexare cu cea utilizată pentru alte pensii de serviciu în limitele deciziei Curţii Constituţionale care protejează beneficiul magistraţilor. Cu toate acestea, o astfel de schimbare ar contribui la reducerea celor mai izbitoare inegalităţi din sistemul de pensii”, consideră experţii Băncii Mondiale.

Recomandările acestora fac referire şi la alte categorii de pensionari. Astfel, una dintre propunerile formulate este cea de aliniere a principiilor de administrare a pensiilor militare cu alte pensii de serviciu, experţii considerând că un astfel de sistem „ar permite portabilitatea drepturilor de pensie obţinute cu serviciul militar şi ar permite o tranziţie mai uşoară în şi în afara armatei, deschizând calea unei convergenţe ulterioare a parametrilor sistemului militar cu cel general”.

Printre recomandări se numără şi cea de închidere a planului de pensii aferent personalului aviaţiei civile.

„Planul de pensii pentru personalul aviaţiei civile oferă o pondere mai mare a beneficiului în comparaţie cu alte pensii de serviciu (cu excepţia magistraţilor). Spre deosebire de alţi beneficiari de pensii de serviciu, participanţii la aviaţia civilă nu sunt angajaţi în sectorul public şi mulţi dintre ei lucrează în sectorul privat. Rata de pensionare redusă semnificativ (pe care proiectul de lege întocmit de Guvern o unifică în categoria la 52) nu este legată de pierderea capacităţii de muncă, deşi pentru unii participanţi la plan ar necesita schimbarea rolului în carieră sau schimbarea carierei în întregime. Ar trebui luată în considerare fezabilitatea închiderii planurilor de pensii pentru noii intraţi sau a limitării acestora în alt mod”, explică Banca Mondială.

În plus, experţii sunt de părere că Guvernul ar trebui să ia în considerare revizuirea legislaţiei şi adoptarea protocoalelor de schimb de date care să permită o eficienţă sporită în gestionarea diferitelor planuri de pensii.

„În timp ce echipa Băncii Mondiale a întâmpinat provocări în obţinerea datelor necesare din cauza limitărilor legale impuse de reglementări, cum ar fi cele legate de securitate, chiar şi pentru funcţiile guvernamentale legate de proiectarea şi gestionarea cheltuielilor, precum şi de raportarea privind pensiile speciale, datele necesare par să nu fie disponibile. Aceste limitări ar putea fi depăşite prin stabilirea de protocoale securizate de schimb de date şi revizuirea practicilor de anonimizare şi agregare în limitele legii”, specifică date făcute publice duminică de către Ministerul Muncii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu sunt sanse de schimbare / modificare la sistemul de pensii speciale.
    Se perpetuează inechitatile iar unele schimbări nu produc nicio modificare.🤐
    Mai grav e ca nu se vorbeste despre cumulative.
    Pensie specială cumulată cu pensie la stat sau cum s-ar numi ea.
    Sunt cca 400.000 de cazuri.
    Sau 10% din nr de pensionari.
    😪
    Favorizati sa ia salariul de la stat la 65, 75 sau 85de ani.
    La care se adaugă si pensia.
    De cele mai multe ori specială, ocupationale sau de parlamentar.
    Aici prin cumulate se ajunge ca un individ da încaseze la 80 de ani sa încaseze salariu si două, trei pensii.
    😩
    Acest lucru este ascuns la aceasta analiza.
    Nemuritori din funcțiile de conducere scapa!😵

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.