Reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor şi ai Comunităţilor de Energie (APCE) afirmă că, în lipsa apei pentru hidrocentrale, prosumatorii au salvat până acum România de la blackout. Ei au precizat că, la orele prânzului, într-o Românie însorită, prosumatorii injectează în reţele energie cât Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Reprezentanţii APCE au transmis, duminică, că nu mai există pene de energie în zilele caniculare în ţara noastră.
„În ultimii doi ani, întreruperile frecvente de energie din timpul zilei, cauzate de consumul ridicat al aparatelor de aer condiţionat şi al echipamentelor frigorifice, au dispărut. Este aceasta o consecinţă a modernizării reţelelor sau se datorează energiei injectate în excedent de prosumatori şi consumate instantaneu de vecini? Sau, privit dintr-un alt unghi, cei 210.000 de consumatori casnici şi 20.000 de firme care îşi acoperă consumul zilnic din propriile panouri fotovoltaice – fără a solicita energie din sistem – nu au, oare, un impact pozitiv asupra reţelelor de alimentare?”, au transmis reprezentanţii APCE.
Ei au adăugat că, în timpul săptămânii de lucru, România nu reuşeşte de multe ori să producă suficientă energie pentru a acoperi consumul intern, în special în orele de vârf – dimineaţa şi seara.
„Pentru a acoperi acest deficit, ţara noastră este nevoită să importe energie, în principal din Bulgaria – o ţară de trei ori mai mică decât România, dar care vara, la orele prânzului, produce aproape 4.000 MW din parcurile sale fotovoltaice. În comparaţie, România atinge cu greu 1.500 MW din parcuri fotovoltaice. În plus, Bulgaria dispune dimineaţa şi seara de un excedent de energie nucleară şi termică, pe care îl exportă către România. Nu întrebaţi cum a reuşit Bulgaria să aibă parcuri fotovoltaice cu o producţie de peste două ori mai mare decât România…”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor şi ai Comunităţilor de Energie.
Asociaţia Prosumatorilor invită întreg personalul Ministerului Energiei şi, mai ales, pe cel al ANRE să meargă la specializare în ţara vecină şi consideră că ar fi util ca o parte dintre specialiştii bulgari să vină să lucreze în România, măcar pentru câteva luni – dar, de preferat, permanent.
APCE a subliniat că România este vulnerabilă în perioadele secetoase.
„În sezonul de vară, în condiţii de secetă, România nu poate asigura, prin resurse proprii, energia necesară atunci când consumul ajunge la 7.000 MW. Hidroelectrica, considerată «perla coroanei» în sistemul energetic naţional, poate acoperi, într-o zi secetoasă de weekend, doar 13% din consumul necesar – adică maximum 800 MW. Statisticile oficiale Transelectrica nu reflectă corect situaţia, deoarece nu includ energia livrată direct în reţelele locale de cei aproximativ 230.000 de prosumatori existenţi în România la mijlocul anului 2025, cu o putere instalată totală de 2.700 MW. Estimăm excedentul injectat la orele prânzului de către prosumatori a fi în jur de 1.300 MWh – adică exact cât produce centrala nucleară de la Cernavodă”, au precizat reprezentanţii APCE.
Ei au mai afirmat că datele reale arată că, în 2024, prosumatorii au acoperit 10% din consumul casnic din România, iar în 2025 acest procent va creşte, probabil, la 20%.
„Energia produsă şi injectată în reţelele locale de prosumatori este consumată instantaneu de utilizatorii din zonă, fără a fi transportată pe distanţe mari de Transelectrica. Cu toate acestea, toţi consumatorii din România sunt obligaţi să plătească serviciul de transport al energiei către Transelectrica chiar şi pentru energia produsă şi consumată local. Multe ţări din Europa au redus tarifele anuale ale transportatorului naţional în astfel de cazuri, pentru că serviciul nu a fost prestat. ANRE din România se face că nu înţelege fenomenul, fiind în joc nu mai puţin de 18 milioane de euro pentru anul 2024, urmând ca în 2025 toţi consumatorii să plătească aproximativ 30 de milioane de euro pentru un serviciu neprestat – şi chiar majorat – către Transelectrica”, au mai declarat reprezentanţii APCE.
Ei consideră că, fără contribuţia prosumatorilor, riscul de blackout în România ar fi ridicat.
„Fără această contribuţie a prosumatorilor, în perioadele de caniculă şi consum ridicat, România nu ar fi putut asigura alimentarea tuturor consumatorilor şi firmelor, iar riscul unui blackout ar fi fost major, în condiţiile în care importurile ar fi deficitare. Pentru anul 2025, estimăm că energia totală injectată de prosumatori în reţelele naţionale va depăşi 2 TWh – un adevărat «colac de salvare» energetic în perioadele caniculare, dar… şi un mare avantaj pentru distribuitori şi furnizori”, au precizat reprezentanţii APCE.
Ei au mai afirmat că energia livrată de prosumatori este plătită cu o întârziere de peste doi ani.
„Dincolo de rolul lor vital, prosumatorii se confruntă cu o problemă majoră: energia livrată este plătită de furnizori cu întârzieri de peste doi ani (atunci când este facturată). Această situaţie le oferă furnizorilor o «linie de credit» gratuită, estimată la peste 120 de milioane de euro anual – o anomalie care nu există în nicio altă ţară europeană şi care trebuie eliminată de urgenţă”, au mai transmis reprezentanţii APCE.