Purtătorul de cuvânt al Guvernului îndeamnă la cumpărate: Aş spune că nu austeritatea este cuvântul cheie în această perioadă

Dan Cărbunaru Sursa foto: gov.ro

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat că nu austeritatea este cuvântul cheie în această perioadă,ci mai degrabă cumpătarea, precizând că estimările Băncii Mondiale arată că până în 2030 România îşi poate asigura peste cinci la sută creştere economică în fiecare an.

„Aş spune că nu austeritatea este cuvântul cheie în această perioadă, ci mai degrabă cumpătarea, pentru că am văzut faţă de crizele precedente, din în urmă cu zece ani, guvernele statelor occidentale şi din zona cu care şi noi conlucrăm îndeaproape, partenerii noştri, nu au mai avut această abordare legată de austeritate, ci mai degrabă de solidaritate şi de sprijin şi pentru cetăţenii vulnerabili, dar şi pentru pentru afaceri, pentru mediul economic, care trebuie să ţină practic greul acestei perioade”, a declarat Dan Cărbunaru, sâmbătă, la Antena 3.

Întrebat cât de repede va fi gata cel de-al treilea pachet de ajutorare a populaţiei, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns: “Vă amintiţi că intervenţia Guvernului a început încă din toamna anului trecut, când pachete suplimentare au venit fie să intervină punctual pentru a compensa presiunea care era aşezată asupra economiei sau asupra gospodăriilor românilor. Şi suntem acum într-o etapă de evaluare în care, în funcţie de nevoi, să putem interveni din nou pentru a-i sprijini, mai ales pe cei aflaţi la nevoie. Aş aduce aminte aici faptul că 60 la sută dintre resursele pe care Guvernul le-a alocat prin pachetul Sprijin pentru România sunt destinate mediului economic, iar răspunsul economiei româneşti la acest tip de măsuri şi la acest tip de abordare nu a întârziat să apară”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

El a precizat că din aceste motive avem o creştere economică printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

„De aceea, avem o creştere economică importantă, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Estimările Băncii Mondiale arată că până în 2030, continuând acest ritm şi de reforme, dar şi de cumpătare, România poate să-şi asigure peste cinci la sută creştere economică în fiecare an ceea ce ar genera o creştere a PIB-ului ţării noastre de la 240 de miliarde de euro, aproximativ cât este acum, la aproape 400 de miliarde de euro”, a mai precizat Dan Cărbunaru.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.