Raport Credit Suisse: Avuția globală a gospodăriilor a scăzut anul trecut, pentru prima dată după criza financiară din 2008

dolari-bani-Pexels

Avuţia globală a gospodăriilor a scăzut anul trecut, pentru prima dată după criza financiară din 2008, pe măsură ce inflaţia şi aprecierea dolarului american a dus la diminuarea partrimoniului privat cu 11.300 miliarde de dolari, potrivit unui raport anual al băncii elvețiene Credit Suisse, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Potrivit raportului, în termeni nominali, avuţia privată netă la nivel mondial a scăzut cu 2,4% până la 454.400 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a declinului a fost resimţită de gospodăriile din America de Nord şi Europa, care împreună au pierdut 10.900 miliarde de dolari.

Nu toate regiunile au suferit o lovitură la adresa avuţiei gospodăriilor. În pofida impactului sancţiunilor, Rusia a înregistrat o creştere a averii anul trecut, când a adăugat 56 de noi milionari, potrivit raportului Credit Suisse. De asemenea, America Latină a înregistrat o creştere a averii de 2.400 miliarde de dolari, graţie unei aprecierii medii cu 6% a monedelor din regiune în raport cu dolarul american.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Raportul Credit Suisse a acoperit avuţia estimată a unui număr de aproximativ 5,4 miliarde de persoane adulte din întreaga lume.

„Evoluţia avuţiei s-a dovedit rezistentă în era COVID-19 şi a crescut într-un ritm record în 2021. Însă inflaţia, creşterea dobânzilor şi deprecierea monedelor a provocat o inversare a tendinţei în 2022″, a declarat directorul de studii de la Credit Suisse, Nannette Hechler-Fayd’herbe.

Evoluţiile macro-economice au dus în 2022 şi la reducerea numărului de milionari din întreaga lume, cu 3,5 milioane până la 59,4 milioane de milionari. De asemenea, s-a redus puterea celor mai bogaţi 1% din oamenii planetei, avuţia lor combinată coborând până la 44,5% din avuţia totală.

Cu toate acestea, autorii studiului prognozează că 2022 ar putea să fie doar o pauză într-un trend general de creştere a avuţiei. La nivel global, avuţia mondială ar urma să crească până la 629.000 de miliarde de dolari în 2027, adică un salt de 38%. Iar numărul de milionari ar putea ajunge la 86 de milioane în 2027, de la aproximativ 60 de milioane în 2022

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: