Raport EY: Piața IPO-urilor, în regres/ Valoarea tranzacțiilor a scăzut cu 35% în trimestrul III față de aceeași perioadă a anului trecut

ocean credit Sursa foto: Ocean Credit

Piaţa IPO (oferta publică iniţială) globală a arătat semne de optimism prudent în trimestrul al treilea al anului 2024, pe fondul diminuării activităţii economice, al volatilităţii pieţelor, schimbărilor geopolitice şi al relaxării politicilor monetare la nivel mondial, relevă Raportul Global IPO realizat de EY și citat de Agerpres.

În pofida unei diminuări cu 14% a volumului, la 310 IPO-uri, şi cu 35% a valorii tranzacţiilor, la 24,9 miliarde dolari comparativ cu perioada similară a anului trecut, în trimestrul al treilea s-a înregistrat totuşi o creştere modestă a lansărilor de IPO-uri faţă de primele două trimestre ale anului 2024, se precizează într-un comunicat al companiei de consultanţă.

Într-un peisaj economic şi geopolitic complex, marcat de începutul unui ciclu de relaxare a ratelor dobânzii la nivel mondial, activitatea IPO din trimestrul al treilea a avut de înfruntat o volatilitate a pieţei accentuată. În ciuda acestor dificultăţi, regiunile America şi EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa) au dat dovadă de rezilienţă în primele trei trimestre ale anului 2024, valoarea tranzacţiilor IPO din EMEIA crescând cu 45% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ceea ce a contribuit la atenuarea scăderii pieţei globale.

În plus, activitatea de ieşire din acţionariat a capitalului privat şi capitalului de risc, în scădere constantă în ultimii ani, a generat o acumulare de companii de portofoliu pregătite pentru monetizare. Începe să prindă contur o revenire a megatranzacţiilor IPO susţinute de capitalul privat şi a companiilor “unicorn” finanţate prin capital de risc, deoarece actualele evaluări devin mai favorabile pentru lansarea pe pieţele publice a companiilor de portofoliu mature şi de valoare mare.

În primele nouă luni ale anului 2024, IPO-urile susţinute prin capital privat şi capital de risc au reprezentat şase dintre principalele zece IPO-uri la nivel mondial şi mai bine de o treime din valoarea totală globală a IPO-urilor. În America, aceste IPO-uri au reprezentat 52% din valoarea totală, subliniind o disponibilitate mai mare din partea fondurilor de capital privat şi de capital de risc de a ieşi din acţionariatul companiilor respective în actualele condiţii ale peisajului IPO.

Conform raportului Global IPO, şi listările transfrontaliere au înregistrat o creştere semnificativă. În primele trei trimestre ale acestui an, 77 de companii au ales să se listeze în străinătate, în creştere de la 64 în aceeaşi perioadă a anului trecut, adică un avans anual de 20%. Începând cu 2023, emitenţii cu sediul în străinătate au reprezentat aproximativ 52% din IPO-urile de pe bursele de valori din SUA, un record al ultimilor 20 de ani. În acelaşi timp, pe fondul unor performanţe ale pieţelor de capital diametral opuse între SUA şi China în acest an, diferenţa de valoare a pieţelor dintre cele două ţări a atins un nivel record în trimestrul al treilea.

EY a constatat că, în primele nouă luni ale acestui an, regiunile America şi EMEIA au înregistrat creşteri mai mari de 10% atât ca număr de tranzacţii, cât şi ca valoare a acestora comparativ cu perioada similară a anului trecut, în pofida unei reduceri a numărului de oferte publice pe fondul pauzei luate de acestea în regiunea Asia-Pacific în primul semestru. SUA şi India au menţinut, în mod remarcabil, niveluri ridicate ale activităţii IPO, chiar şi într-un trimestru de obicei mai slab. În India au fost lansate peste 100 de IPO-uri în trimestrul al treilea, marcând cel mai mare nivel al ofertelor publice într-un singur trimestru din ultimele două decenii.

Asia-Pacific a înregistrat o redresare remarcabilă în trimestrul al treilea. Compensând declinurile anterioare, această regiune a contribuit la o creştere cu 11% a numărului de IPO-uri la nivel mondial faţă de trimestrul anterior. Această revenire, marcată de intensificarea activităţii în China continentală, Indonezia, Malaysia şi Coreea de Sud, a reprezentat o injecţie de încredere în piaţa globală într-o perioadă de incertitudine pronunţată, comentează sursa citată.

În ultimii doi ani, au fost listate, în fiecare an, peste 60 de companii din domeniul inteligenţei artificiale, aproximativ jumătate dintre acestea înregistrând profit. Circa 50 de astfel de companii se află în prezent în procesul de lansare a unei oferte publice iniţiale, ceea ce demonstrează interesul susţinut al investitorilor în inovaţiile bazate pe inteligenţa artificială.

În restul anului 2024, se anticipează că piaţa IPO va fi influenţată de politicile băncilor centrale, de evoluţiile geopolitice şi de rezultatele unor procese electorale esenţiale. Optimismul este alimentat de scăderea ratelor dobânzii şi de diminuarea inflaţiei, ceea ce va încuraja, probabil, noi listări şi o renaştere a sectoarelor sensibile la costurile îndatorării. Se preconizează că performanţele solide ale unor pieţe cheie, precum SUA, Europa şi India, vor susţine activitatea IPO. Listările transfrontaliere sunt aşteptate să aibă în continuare o creştere solidă şi se anticipează oferte publice importante, în special cele susţinute de firmele de capital privat şi cele provenite din operaţiuni de divizare şi separare a unor companii, fiind vizate momente favorabile pentru lansarea pe piaţă.

“Investitorii se pregătesc pentru un semestru al doilea mai volatil în 2024. În condiţiile în care scad inflaţia şi ratele dobânzii, alţi noi factori devin prevalenţi în influenţarea deciziilor referitoare la IPO-uri. În acest mediu caracterizat prin incertitudine ridicată, intrarea pe piaţă la momente bine alese şi argumentaţiile convingătoare referitoare la acţiunile oferite sunt de o importanţă crucială pentru companiile care doresc să valorifice oportunităţile ofertelor publice iniţiale”, a declarat George Chan, lider EY Global IPO, citat în comunicat.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 49,4 miliarde dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 900 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.